Patimile după Matei de J.S.Bach

Oratoriul Matthäus Passion / Patimile după Matei, BWV 244, de Johann Sebastian Bach (1685 – 1750) au făcut obiectul unui alt concert de vârf al Festivalului „Enescu” transmis de la Ateneu. Lucrarea, compusă de Bach în anul 1727, pe un libret de Picander (Christian Friedrich Henrici), este un oratoriu sacru, capodoperă a barocului muzical, a muzicii sacre culte. Inspirat de Noul Testament, oratoriul ilustrează textul biblic, versiunea evanghelistului Matei asupra vieții și învățăturilor lui Iisus Hristos.

Lucrarea a fost cântată ca la ea acasă de Münchener Bach-Chor și Münchener Bach-Orchester, sub bagheta lui Hansjörg Albrecht, care nu a avut pupitru, fiindcă a cântat în același timp și la un vechi instrument, un fel de clavecin, numit harpsichord. Soliști:

Regula Mühlemann soprano

Wiebke Lehmkuhl  alto

Patrick Grahl tenor (arias)

Daniel Johannsen tenor (Evangelist)

Michael Volle bass (arias)

Christian Immler bass (Jesus)

Era un lucru elementar ca numele lor să fie subtitrat în dreptul fiecăruia atunci când cântă, dar TVR nu a făcut-o. Nu a marcat nici părțile oratoriului. De ce? Nu au avut timp să se pregătească? Nu, ci fiindcă nu sunt profesioniști, bifează, nu-și fac treaba până la capăt. Oratoriul a durat peste două ore (135 minute). Era necesară o punctare în acest maraton de o înaltă intensitate muzicală. TVR-oriștii fac doar introduceri, și ele de mântuială, dar prezentatorul nu a uitat să amintească de prietenia dintre directorul executiv al festivalului și violonistul Dmitry Sitkovetsky! Ce rost a avut această remarcă? Una de slugărnicie, ca să ți se facă lehamite de cine conduce televiziunea română. Fiind 11 septembrie, mai bine ar fi dedicat evenimentul în memoria victimelor de acum 20 de ani de la World Trade Center, New York.

Și nu era indicat, fapt elementar, ca în această fantastică operă, culme a muzicii mondiale, care s-a cântat integral, dintr-o bucată, cu o forță extraordinară specifică textului biblic, de un dinamism patetic între personaje, să fie marcate momentele ei?

Marele oratoriu ilustrează capitolele 26 și 27 ale Evangheliei după Matei, incluzând arii și momente corale. În latină, titlul original este Passio Domini nostri J.C. secundum Evangelistam Matthæum

Ideea ilustrării narative a patimilor este susținută de un narator, cum i-am spune noi azi, dar Bach l-a numit Evanghelistul. El este personajul care narează acțiunea.

Evanghelistul, voce de tenor, interpretează textul Evangheliei într-un stil declamatoriu denumit recitativ secco, care este acompaniat doar de continuo. Părțile vorbite ale textului Evangheliei sunt interpretate de alți cântăreți în același stil secco (ex.: o soprană interpretează replicile soției lui Pilat), cu excepția lui Vox Christi: cuvintele lui Hristos sunt interpretate de un bas ca recitativ accompagnato, care este acompaniat de coarde, într-un stil mai apropiat de cel al ariei decât recitativul secco. De asemenea, Corurile Turba: cuvintele unui grup de oameni (ex.: Apostolii lui Iisus) sunt interpretate de cor, de obicei acompaniat de orchestră.

În afară de Evanghelist și Vox Christi, personajele acestei părți a Evangheliei utilizate în Patimile după Matei sunt:

– Iuda (bas), Petru (bas), doi martori (alto, tenor), doi mari preoți (bași), două servitoare (soprane), Pilat (bas), soția sa (soprană).

– Un mic grup este reprezentat de Corul I sau Corul I separat (Corul I întotdeauna pentru rolul apostolilor); Marii preoți și grupuri mai mari de oameni sunt interpretate de Corul I și Corul II împreună.

Bach a redat cu o forță extraordinară spiritul patimilor, violența care a stat la baza Golgotei, a martiriului lui Iisus Hristos. Dialogul dintre personaje este aspru și constant punctat de cor, care este ca un martor ocular la acțiune, asemenea corului din tragediile antice. După oratoriul Patimile după Ioan (1724), Bach a simțit nevoia să scrie un nou oratoriu pe această temă, potențând martiriul. Așa cum avea să facă și Mel Gibson în filmul Patimile lui Hristos. Nimic nu pare senin în această Golgotă a suferinței umane. Polifonismul devine un magnet care potențează unitatea dinamică a ansamblului, a dialogului dintre soliști, dublu cor și dublă orchestră, cu un mare rol acordat suflătorilor.

Importanța pe care Bach a acordat-o acestei partituri este faptul că el a revizuit-o în anii 1743-1746. Bach era cantor și responsabil de muzică la Biserica Sfântul Toma din Leipzig, se numea Thomaskantor, biserică pentru care el a compus oratoriul și unde s-a cântat pentru prima oară.

Se știe că mulți compozitori au pus pe muzică Patimile la finalul secolului al XVII-lea. La fel ca și alte oratorii baroce, compoziția lui Bach pe textul biblic al Evangheliei după Matei, capitolele 26-27, este una relativ simplă, folosind în primul rând o serie de recitative ca la teatru, în timp ce ariile și momentele de arioso sunt compuse pe texte poetice noi, care comentează diversele evenimente narate biblic și prezintă starea psihologică a personajelor într-o manieră lirică, de monolog. Să nu uităm că teatrul de operă, opera, era la acea vreme genul preferat al multor compozitori. 

Patimile după Matei sunt compuse pentru două coruri și două orchestre. Ambele includ două flaute transversale, două oboaie (în unele părți oboe d’amore sau da caccia), două viori, violă, viola da gamba și basso continuo. Din motive practice, orga continuo este deseori împărțită și folosită cu ambele orchestre. În multe arii, un instrument solo sau mai multe creează o stare specifică, ca de exemplu aria centrală a sopranei, nr. 49, Aus Liebe will mein Heiland sterben, unde absența coardelor și a basului continuu marchează o disperată pierdere a siguranței. 

Recitativele lui Bach evidențiază stările unor anumite pasaje prin scoatere în evidență a cuvintelor cu impact emoțional, precum „răstignit”, „omorât” sau „plângere”, cu melodii cromatice. Acordurile cu septimă micșorată și modulații bruște acompaniază profețiile apocaliptice ale lui Iisus.

În părțile interpretate de turba (mulțime), cele două coruri alternează uneori în stilul cori spezzati (ex.: Weissage uns, Christe), iar alteori cântă împreună (Herr, wir haben gedacht). În unele cazuri, doar unul dintre coruri cântă (corul I interpretează întotdeauna rolul apostolilor), sau alternează, ca de exemplu când „trecătorii” spun „El îl strigă pe Ilie”, „ceilalți” spun „Așteptați să vedem dacă Ilie îl va ajuta”.

În arii, instrumentele obbligato au un rol egal cu cel al vocii soliste, așa cum era obișnuit în ariile Barocului târziu. Bach utilizează adesea madrigalismul, ca în Buß und Reu, unde flautul începe să cânte un staccato asemănător picăturilor de ploaie în timp ce solista alto cântă despre lacrimile care cad.

Oratoriul Patimile după Matei este o partitură amplă, complexă, care se cântă rar, datorită dificultăților de interpretare. Șansa ei să aibă o mai bună audiție ar fi fost să fie transmisă la Mezzo live, fiindcă TVR și-a cam bătut joc de Festival, programând doar câteva transmisii (din peste 80 de concerte) și unele dintre ele anulate, cum vom arăta cu alt prilej.

Grid Modorcea