Fotbalistul echipei CFR Cluj, Andrei Burcă, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu FK Jablonec, scor 1-0 în Grupa D a Conference League, că formaţia cehă a fost mai bună şi a meritat să câştige.

„Trebuie să îi felicităm pe cei de la Jablonec, au fost mai buni în această seară. Chiar dacă am avut şi noi câteva ocazii, consider că nu am început prea bine jocul. În acelaşi timp, simt că putem mai mult, se vede că trecem printr-o schimbare. Trebuie să muncim mai mult, să fim mai umili la antrenamente şi să facem performanţă pentru că se poate. Acum nu rămâne decât să ne luăm revanşa la Cluj”, a afirmat fundaşul la postul Pro X.

„La faza cartonaşului roşu primit de Camora nu ştiu dacă nu cumva a fost henţ înainte. Însă el este căpitanul nostru, toţi facem greşeli. Antrenorul a ştiut ce să le spună la pauză şi până la acel cartonaşul roşu cred că cei de la Jablonec nu au avut mingea şi chiar am avut şi câteva ocazii. Dar apoi a venit acel eveniment nefericit şi am luat cartonaşul roşu şi penalty. Mi-a plăcut însă că nu am cedat niciun moment şi chiar dacă eram în inferioritate numerică nu ne-am retras şi am încercat să jucăm”, a adăugat Burcă.

Fotbalistul consideră că el şi colegii săi sunt răspunzători pentru înfrângerea din Cehia.

„Jablonec a terminat la cinci puncte în spatele Sparta Praga sezonul trecut şi nu putem să comparăm în momentul de faţă campionatul Cehiei cu cel al nostru. Acum trebuie să punem capul în pământ pentru că tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Într-adevăr, s-au schimbat multe în club şi în staff-ul tehnic, dar noi suntem cei de pe teren şi suntem răspunzători. Trebuie să ne ridicăm la pretenţiile acestui club şi această înfrângere trebuie să ne motiveaze”, a precizat Andrei Burcă.

Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă de formaţia cehă FK Jablonec, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Strelnice din Jablonec nad Nisou, în Grupa D din Conference League.

NapocaNews