A fost „Era albă”, când echipamentul jucătorilor de tenis era alb (azi tradiția nu se mai păstrează decât la Wimbledon), a venit „Era colorată” sau „Era Open”, când jucătorii au apărut tărcați, fiecare cu costumul care-i place, iar acum a început „era Emma”, odată cu trofeul US Open câștigat de englezoaica Emma Răducanu. S-a petrecut această frumoasă înnoire radicală exact în ziua când, acum 20 de ani, au avut loc atentatele teroriste asupra Turnurilor gemene. Poate nu este întâmplător ca omenirea să arate și cealaltă față a medaliei, adică fața ei frumoasă, pașnică, iubitoare, plină de optimism și speranță. Ștacheta impusă de Emma tenisului mondial, s-o numim Grand Slam-ul Emma, este un joc de trei săptămâni, 10 victorii consecutive, 20 de seturi câștigate fără nici un tie-break. Și peste toate să domine inteligența și seninătatea.

Dar să vedem cum s-a impus „era Emma”, care a entuziasmat toată planeta, în frunte cu regina Angliei.

Prima veste mare legată de US Open 2021 a fost că s-a desfășurat fără mască. La partida dintre americancele Sloane Stephens și Madison Kyes tribunele au fost arhipline și nici un om nu a purtat mască, deși stăteau unul lângă celălalt. A fost o imagine minunată venită din țara unde coronavirusul a făcut cele mai multe victime și unde nu poți să stai la o cafenea să bei un ceai dacă nu ai dovada unui test corespunzător. La fel și la biserică, se intră cu această condiție. Ca la Festivalul „Enescu”.

Păcat că sorții au programat meciul dintre Sloane și Madison în primul tur. Trebuia să fi fost finala. De altfel, acest meci a fost o reeditare a finalei din 2017, când trofeul US Open a fost câștigat de Sloane. Meciul a fost de un rar dramatism și de o mare luptă. În setul decisiv, câștigat la tie-break de Sloane, balanța a înclinat când de o parte, când de cealaltă parte. Amândouă jucătoarele au fost învingătoare, pentru frumusețea jocului, a luptei, pentru precizia și forța schimburilor de mingi. Iar publicul a fost la înălțime.

Acum, după ce s-a terminat turneul, pot spune că a fost printre cele mai frumoase meciuri, dacă nu ar fi fost la mijloc un miracol, cu numele Emma Răducanu, reprezentând Anglia, dar născută în Canada, având tată român și mamă canadiancă, cu origine din China. Fata lor a realizat ceva unic în istoria tenisului mondial: a venit din calificări și a câștigat US Open. Adică a câștigat 10 meciuri consecutive, într-o manieră fantastică, fără să piardă un set. Ea are doar 18 ani. A doua minune de numește Leylah Fernandez, canadiancă, din părinți exotici, tata ecuadorian, mama filipineză. Ea a împlinit 19 ani în ziua când o elimina pe Elina Svitolina în sferturi. Dar numele ei mi-a sărit în ochi când a eliminat-o pe Osaka, în turul doi. Am zis că e un accident. Dar Leylah a continuat să ne uimească. A jucat numai partide dramatice, de mare tensiune, câștigând la limită, așa cum s-a întâmplat și în partida din semifinala cu Sabalenka, marea favorită, care în ultimul ghem s-a bătut singură.

Dar să urmărim povestea turneului. După Madison, Sloane a eliminat-o fără probleme și pe vedeta de 17 ani Coco Gauff, iar în turul trei a întâlnit-o pe veterana Kerber (33 de ani), care însă nu a iertat-o, și-a amintit probabil că are la activ trei trofee de Grand Slam.

Primul tur al unui Grand Slam este întotdeauna interesant, ca și turul doi, pentru că aici se produc surprizele, de regulă, outsiderii fac surpriza să elimine consacrații sau să-i aducă la limita disperării, așa cum s-a întâmplat cu Azarenka, care s-a muncit din greu să o elimine pe italianca Paolini. Și în turul trei a căzut cu Muguruza, care, la fel, nu a iertat-o, a dovedind o concentrare de fier.

O mare deziluzie a fost Barty, care s-a luptat din greu să ajungă în turul 3. Ea nu confirmă locul pe care îl ocupă, nu face meciuri spectaculoase, joacă la eficiență, ca un roboțel, cu un număr nepermis de greșeli neforțate. Nu se convinge că e nr. 1 în lume. Adversarele ei, ca daneza Tauson, au jucat mult mai spectaculos. Și nu a fost de mirare că în turul 3 a pierdut la americanca Shelby Rogers (40 WTA). Jucătoarele de pe locuri mai îndepărtate de top 10 s-au dovedit mai în formă. Așa a fost și Emma Răducanu, cu nume românesc, ca și Andreescu, două nume pur românești, care amintesc la US Open de România. Andreescu avea și ea 18 ani când a câștigat US Open, însă acum a clacat în fața lui Sakkari, ambițioasa grecoaică. Ea a făcut minuni, a reușit să le elimine și pe Kvitova, și pe Pliskova.

Americancele au pierdut pe rând, inclusiv la dublu, nu a contat că au jucat acasă. Răducanu a eliminat-o în optimi pe Rogers, într-o manieră care a entuziasmat publicul, așa cum o făcuse și la Wimbledon. De altfel, la fiecare meci, publicul a susținut-o entuziast pe Emma. Apoi a venit rândul campioanei olimpice de la Tokyo, elvețianca Belinda Bencic, să fie eliminată la fel de categoric. Emma a dominat-o la toate capitolele. Parcă s-a jucat. Are o asemenea siguranță, un comportament de star indiscutabil, de parcă viitorul e în urma ei, nu înainte!

Meciuri frumoase au mai făcut mulți outsideri, dar mai ales Andy Murray, care ne-a amintit că el este un maestru. L-a acuzat pe Tsitsipas, care l-a învins în cinci seturi, că „trișează” (și-a luat o pauză lungă de vestiar, ca să-l scoată din ritm). Vârsta își spune cuvântul pe fața unor jucători ca Halep, Azarenka, Kerber, Murray sau Djokovic, dar experiența suplinește ceva din agilitatea pierdută. Româncele, cu excepția lui Halep, care a ajuns până în optimi, au fost eliminate din primul tur, iar Cârstea în turul doi. Unele, ca Ana Bogdan, au luptat la egal cu adversarele, dar au câștigat adversarele (cel puțin Ruse, care a condus-o pe Vondrousova cu 5-2 în primul set, nu a mai câștigat nimic până în final, a pierdut cu 7-5, 6-0!!!). De ce românii nu știu să țină un rezultat și mereu pierd în final? Numai șansa a salvat-o pe Halep de la o răsturnare a situației în meciul cu Camila Giorgi, care i-a luat în decisiv două break-uri! Nu mai vorbesc de norocul pe care l-a avut în meciul cu Rybakina. Tenisul românesc va deveni un tenis de „first round”.

Elena Rybakina este un fenomen. Simona Halep a trebuit să dea din ea tot ce-a învățat într-o viață ca să câștige la o jucătoare de mare clasă, care a jucat cu un picior bandajat, aproape un picior în ghips, cum arăta înfășată laba piciorului stâng. A salvat-o norocul, și la tie-break, și la mingile pe care le rata Elena. Jucătoarea din Kazahstan are o capacitate colosală de a plasa mingile pe tot terenul, mai ales de a plimba adversara stânga-dreapta. Cred că Simona noastră nu a mai fugit așa, pe fundul terenului, din tinerețe. Rybakina avea niște servicii necruțătoare (14 ași), plus că o obliga pe Halep să stea la trei metri distanță de lina de fund a terenului. Este, cred, ultima mare victorie norocoasă din cariera lui Halep. Dovadă că în următoarea partidă, cu Svitolina, ne-a arătat unde se află. Svitolina a umilit-o pur și simplu, realizând câteva ghemuri ca într-un balet sui-generis, de parcă juca singură și plasa mingea unde voia. Se juca, nu mai avea adversar, „luptătoarea” din fața ei nu mai exista.

Dar cred că Svitolina nu a fost mai bună decât Rybakina. Oricum, a jucat mai slab decât ea și a câștigat. Și mai cred că victoria lui Halep în meciul cu Rybakina a fost un accident. Nu numai că este frumoasă, dar Elena are stil și liniște interioară, este exact opusă lui Halep. Jocul ei este ca un mers pe un teren neted, față de Simona, care pare că merge pe un teren accidentat, cu hârtoape. Nu are constanță. Sare de la o extremă la alta. Rybakina a dat tonul. A condus cu 3-0, apoi cu 5-3, la tie-break a salvat 6 mingi (!) de set, apoi a condus de două ori, la un milimetru de linie să câștige setul. Simona s-a ținut ca un scai de ea și soarta a ajutat-o. În loc să se termine 2-0 pentru Rybakina, cum ar fi fost normal, s-a terminat 2-1 pentru Halep, în stilul ei bramburit, fără stil. Jocul a fost frumos, plin de suspans și neprevăzut, datorită acestei jucătoare de 22 de ani, care este o stea în mers a tenisului feminin mondial.

Ne pare rău că a fost eliminată o jucătoare de asemenea valoare. Dar viitorul este al ei. Seamănă la concentrare cu Muguruza, dar e mai liniștită, nu țopăie când primește mingea. Muguruza e, de altfel, singura jucătoare care primește mingile la serviciu în mișcare, cum s-a văzut și în meciul cu Azarenka, care nu i-a putut face față în decisiv. Rybakina e și mai liniștită decât Osaka, care se află într-o nesfârșită criză shintoistă. Nu mai știe să piardă, țipă. Nu crede că poate pierde, dar a pierdut la Leylah Fernandez, o splendidă jucătoare, care are lovituri iuți, necruțătoare, care mușcă linia! Iar miracolul Fernandez a continuat, a reușit să se impună și în fața altui monument al tenisului mondial, Angelique Kerber, dovedind că are calități ce încă nu s-au văzut pe terenurile de tenis. Așa a fost, când în sferturi, după o mare luptă, a eliminat-o și pe Svitiolina, care a jucat și ea senzațional, dar a pierdut ultimele două puncte la tie-break. A fost 6-3, 3-6, 7-6 (5). O egalitate perfectă, dar norocul a fost de partea lui Leylah. Ea, Emma Răducanu și Rybakina au schimbat fața tenisului mondial!

Categoric, la fete s-a produs o mare revelație, greu de crezut că semifinalele la US Open s-au desfășurat între patru foarte tinere jucătoare: Fernandez-Sabalenka și Răducanu-Sakkari.

Și frumusețea acestui turneu de vis a fost că finala s-a disputat nu între favorite, ci între cele două fenomene, Răducanu și Fernandez. Nu locul în clasament contează, ci forma pe care o dă tinerețea. Nu se putea ceva mai frumos, ca un tuneru de Grand Slam să marcheze marele adevăr, că sportul este apanajul tinerilor, al celor care vin. Chiar că a fost ceva incredibil.

Iar finala a fost prefațată de o ceremonie dedicată celor 20 de ani de la atentatul terorist din 11 septrembrie 2001. Un steag american uriaș a acoperit terenul de tenis, s-au tras salve, s-au păstrat momente de reculegere în tăcere, fără discursuri. Ceva măreț, în stil american, superemoționant. Emma se află la a doua participare într-un Grand Slam, la Wimbledon și acum. Ea nu s-a întâlnit decât o dată cu Fernandez, la junioare, tot la Wimbledon, după ce Fernandez câștigase trofeul de la Roland Garros. A câștigat atunci Emma. La fel și acum. Dar Leylah i-a pus mari probleme, e fff ambițioasă și motivată, i-a luat două break-uri, a și condus în setul doi, a creat mult dramatism, s-a agățat de fiecare punct, revenea în meci de la 0-40, creând o permanentă presiune, dar Emma, cu calmul său olimpian, s-a impus până la urmă cu 6-4, 6-3.

La un moment dat, în setul doi, la scorul de 5-3 pentru Emma, dar când Leilah avea o minge de break, s-a întâmplat un accident. Emma a alunecat, întinzându-se să scoată o minge, și-a julit piciorul stâng, a sângerat și a avut nevoie de pansament. Picăturile de sânge îi alunecau pe picior. Simbol al luptei, al sacrificiului. Dar nu mă predau nici mort, zice luptătorul, așa și Emma, a revenit și a anulat break-ul, terminând meciul cu un as! Deci nici in finală nu a pierdut un set sau nu a lăsat ca meciul să se ducă la tie-break! Ceva incredibil! Dar adevărat!

La băieți au fost, la fel, nenumărate surprize interioare, ca să spun așa, adică nu meciuri câștigate, dar remarcabil jucate, cum a dovedit Andujar în meciul cu Medvedev sau belarusul Ivashka în partida maraton cu Berrettini, de departe cel mai plăcut jucător al turneului. Dar marea surpriză a fost eliminarea cocoșului furios, înfumuratul Tsitsipas, de către Carlos Alcaraz, un tânăr spaniol de 18 ani, care în anumite momente l-a umilit pe marele Stephanos. De pildă, executa o scurtă, Tsitsipas venea la fileu, o salva în extremis, dar Carlos îi trimitea un lob imparabil. Ghem de chinogramă, de o mare frumusețe, care entuziasma tribunele! Și cred că ironie a fost și faptul că, după ce a luat conducerea la tie-break, Alcaraz s-a lăsat bătut în serul 4 la zero, deci i-a dat grecului iluzia că este o victimă ușoară, dar a făcut-o ca să-și dozeze forțele, a spus el la interviu, așa cum a dovedit-o în decisiv, unde din nou l-a învins pe Tsitsipas la tie-break! Uluitoare eliminare a favoritului nr. 3 al turneului!

Și surprizele au continuat. Greii tenisului au trăit presiuni incredibile din partea outsiderilor și a noilor veniți. Alcaraz a fost nevoit să se retragă în meciul cu un alt tânăr care tot urcă, canadianul de culoare Auger-Aliassime, care a ajuns până în semifinale, unde însă a fost stopat de locomotiva rusă Medvedev, jucătorul fără suflet și fără stil. Epuizat după meciul maraton cu Zverev, din semifinală, Djokovic a pierdut finala fără să câștige un set: de trei ori 6-4 pentru lovomotiva rusă. Sârbul îl învinsese pe Medvedev în acest an în finala Australian Open, dar de data aceasta nu a avut replică.
Medvedev, deși de mult timp pe locul 2 ATP, câștigă acum primul Grand Slam din carieră și stopează visul lui Djokovic de a câștiga Marele Slam, adică toate cele 4 trofee de Grand Slam în același ani. Nole nu a câștigat nici Golden Slam, fiind stopat la Tokyo în semifinală de olimpicul Zverev (acum și-a luat revanșa). Dar Djokovic mai are vreme să câștige un Grand Slam, acum aflându-se la egalitate cu Federer și Nadal (20 de trofee).

Finala la băieți nu s-a ridicat la frumusețea finalei de la fete. Cred că e prima oară când fetele au strălucit și au făcut arene pline!

Revelația US Open 2021 rămâne Emma Răducanu, model de sportivă, campioana absolută de mâine, poate singura jucătoare a lumii care stăpânește acest joc, tenisul, care pare pentru ea că nu mai are secrete. Nu numai că este extrem de înzestrată, calitățile ei supreme fiind viteza, inteligența și seninătatea, dar este și frumoasă, o perlă umană. Ea a făcut ravagii în topul WTA, câștigând 127 de locuri!! A impus și o nouă ștachetă în tenis, cum am scris la început. Secretul jocului ei este Ian Răducanu, tatăl Emmei, care a încurajat-o să joace tenis și a impus regula: „Pentru fiecare lovitură, un alt antrenor”. Emma a adus fericire în milioane de suflete. Și noi ne bucurăm nespus pentru acest exemplar uman, un aliaj englezo-român, cu stropi canadieni și chinezești. Și ce frumos pronunță Emma cuvântul „mamaia”, cum îi spune bunicii ei, care trăiește la București, unde Emma vine din când în când și își amintește cu plăcere de mâncărurile pe care i le pregătește „mamaia”. Ea are o educație sută la sută occidentală, britanică, dar numele ei este totuși românesc! Emma, în cea mai faimoasă și arhiplină arenă din lume, a făcut din tenis ceea ce el trebuie să fie, un joc, o bucurie, nu o demență, nu o goană disperată după milioane!

Grid Modorcea