Patriotul, poetul și filosoful Răzvan Codrescu a trecut la cele veșnice. Scriitor complex, Răzvan Codrescu a făcut parte din mișcarea cultural-patriotică din România după 1990, contribuind la editatea revistei ”Puncte Cardinale”.

”S-a mutat la ceruri fratele și împreună-lucrătorul tuturor celor care credem în Învierea lui Hristos…

Garda îngerilor și a sufletelor de dincolo să-l primească și să-i recunoască – așa cum oamenii “vii“ nu au făcut-o – lupta cea bună pe care a dus-o! Pierderea este enormă, singurătatea ne apasă acum, însă sperăm la mila Domnului care să se reverse peste sufletul lui dar și peste viețile noastre pustiite.

Dumnezeu să-l primească în lumina Lui neînserată!

Drum lin, fratele nostru iubit” scrie teologul jurnalist Răzvan Bucuroiu pe Facebook.

Somn lin spre ceruri!

Răzvan Codrescu. Data naşterii: 07.05.1959. Locul naşterii: Bucureşti. Naţionalitatea: română. Religia: creştin-ortodoxă. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţiat 1983). Activitatea profesională: profesor (1983-1999), publicist şi editor (din 1991 pînă azi). Funcţii actuale: director literar al Editurii Christiana și redactor-şef la „Lumea Credinţei”. Cărţi publicate: șapte volume de poezii („Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire”, 2002; „Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete”, 2008; „Crucile pustiei. Poeme neptice”, 2010; „Rost de doină. Cîntece fără stăpîn”, 2012; „Sonetele lui Dionis”, 2013; ”Erosstihuri”, 2016; „Acatistele Sfinților Arhangheli…”, 2018), un volum de proză („Povești de ocazie…”, 2020), cincisprezece volume de eseuri (de la „Spiritul dreptei”, 1997, la „Tentative de dreapta în România postcomunistă”, 2019), traduceri din Dante Alighieri („Infernul”, 2006) şi Sf. Ioan al Crucii („Integrala operei poetice” – în colaborare cu hispanista Anca Crivăţ, 2003). O bibliografie completă a cărţilor publicate se află în arhivele blogului (august 2007), adusă periodic la zi.

NapocaNews