Să ne amintim de tragicele evenimente care au avut loc la Treznea şi Ip, români uciși de Ziua Crucii, în toamna anului 1940. În cele două localităţi martire ale neamului românesc, 243 de oameni nevinovaţi au sfârşit în masacrele horthyştilor.

86 de oameni au fost ucişi cu cruzime de către trupele horthyste în localitatea Treznea, în 9 septembrie 1940, şi alţi 157, la Ip, în noaptea de 13 spre 14 septembrie a aceluiaşi an. În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localităţi din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, şi Ip, cu 157 de morţi. Documentele păstrate la Arhivele Naţionale Cluj, fond Parchetul General al Curţii de Apel, cuprind o serie de depoziţii ale martorilor din care reiese firul istoric şi adevărul despre aceste episoade triste din istoria poporului nostru Şirul crimelor a început încă de dimineaţă Istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care a consultat, spune că trupele maghiare au intrat în Zalău în 8 septembrie 1940, pentru ca a doua zi dimineaţa, câţiva soldaţi unguri rămaşi neidentificaţi să înceapă măcelul. Prima lor „oprire” a fost la casa lui Grigore Vicaş, pe care l-au dus, împreună cu fratele său, Alexandru, în pădure şi i-au împuşcat.

„În colţul casei lui Vicaş ei au mai împuşcat pe Nicolae Pop din Treznea, care venise cu lapte la Zalău, apoi pe soţia lui Grigore Vicaş. Mai târziu, un militar călare a scos-o din casă pe soţia lui Prunea Gheorghe, Marietta, însărcinată în ultima lună, a lovit-o şi a târât-o trăgând-o de păr până în pădure, unde a împuşcat-o. Pentru că nu a murit imediat, un alt soldat maghiar a lovit-o cu călcâiul. Cei doi făceau parte din Batalionul 22 frontieră Debreţin aflat sub comanda locotenentului-colonel Akoşi”, explică istoricul sălăjean. Treznea nu era pe traseul trupelor maghiare care ocupau partea cedată a Ardealului de Nord, însă comandantul Akoşi a decis, la recomandarea moşierului Baji din localitate, să se abată din drum, cu scopul de a extermina populaţia românească de aici. Erau vizaţi, cu precădere, românii din zona „Măgura”, expropriată din domeniile lui Baji, în urma reformei agrare din 1921.

„Francisc Baji nu s-a întors în Treznea pentru a primi trupele maghiare în 9 septembrie, ceea ce indică faptul că nu vroia să fie prezent pentru a fi tras la răspundere mai târziu”, mai spune Marin Pop. Potrivit acestuia, încă de la intrarea în sat a trupei lui Akosi au început incidentele: un tânăr a fost bătut cu patul armei, o femeie, împusă cu baioneta, alţii au fost înjuraţi şi ameninţaţi. Case incendiate, localnici împuşcaţi Mai apoi, grupuri de soldaţi cu mitraliere au fost conduse de civilii maghiari din comună pe la diferite case, pe care le-au incendiat cu şomoioage de paie sau cu câlţi, iar pe cei găsiţi prin curţi sau case i-au împuşcat pe loc. „În urma acestor echipe de ucigaşi veneau alte echipe care i-au ridicat pe cei rămaşi în viaţă şi i-au dus spre marginea localităţii în direcţia Pârâului Morii”, punctează Marin Pop, adăugând că versiunea oficială dată de către postul de jandarmi la radioul din Budapesta a fost acea că trupele maghiare care au intrat în Treznea au fost atacate cu focuri de armă de către fiica preotului Costea din turnul bisericii şi de către alţi locuitori din casele lor. Cei peste 200 de locuitori, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii adunaţi pentru a fi executaţi la Pârâul Morii au scăpat cu viaţă datorită intervenţiei de ultim moment a unui general maghiar, care l-a mustrat aspru pe lt. col. Akosi, spunându-i: „Cum aceşti moşnegi, aceste femei şi aceşti copii din braţele mamelor au putut ataca armata? Trebuie să vă fie ruşine pentru cele ce a-ţi făcut. Aceasta este o ruşine care va rămâne înscrisă pe obrazul armatei maghiare”.

Pe motiv că din vina căldurii produse de incendiile din jurul primăriei explodase o anumită cantitate de dinamită adusă la începutul lunii august pentru o cariera de piatră din localitate, horthyştii au făcut noi arestări şi lichidări: fierarul Ioan Bârjac, invalidul de război Ladrieş Teodor şi văduva de război Dârjan Ana, care au fost arestaţi şi ei în dupa-amiaza acelei zile fatidice şi împuşcaţi. În timp ce trupele lui Akosi părăseau localitatea, alţi trei ţărani au fost arestaţi, legaţi cu funia de tun şi duşi până la Hida. Aici, doi dintre ei au fost împuşcaţi, iar un altul, bătut crunt şi eliberat. Pretextul care a pornit măcelul Pretextul masacrului de la Ip la constituit incidentul din ziua de 7 septembrie 1940, când, la trecerea trupelor maghiare prin Ip, la capătul comunei a avut loc o explozie, în urma căreia doi soldaţi maghiari au fost ucişi. Incidentul s-a lăsat cu arestarea a patru persoane, care au fost duse şi cercetate de către comandamentul militar din Şimleu Silvaniei, de sub comanda lt. col. Lehötczky Carol. Patru săptămâni mai târziu, cercetările au stabilit că explozia s-a produs din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, cele patru persoane arestate fiind eliberate. „Bravurile săvârşite de trupele lui Akosi la Treznea au trezit în alte suflete otrăvite de venin, fasciste şi şovine, dorinţa de a imita aceste masacre. Aşa se face că în timp ce la Şimleu Silvaniei erau în derulare cercetările celor patru români, locotenentul Vaşvári Zoltán, de sub comanda lui Lehötczky, pleca, în 13 septembrie, alături de compania sa, spre localitatea Ip”, susţine istoricul. În noaptea de 13 spre 14 septembrie, cu colaborarea oamenilor săi a înfiinţat posturi de pândă militară pe toată suprafaţa localităţii, din 50 în 50 de metri. Potrivit lui Marin Pop, pândele erau compuse din câte un soldat înarmat, care şedea în şanţ sau ascuns în buruieni, având consemnul să nu lase să treacă nimeni afară de militari sau membrii gărzilor însoţiţi de militari. După instalarea acestor posturi, câteva echipe de soldaţi conduse de membrii gărzii s-au dus pe la casele mai multor locuitori români, i-au trezit din somn şi i-au împuşcat. Aşa şi-au găsit sfârşitul 10 oameni nevinovaţi, alţii fiind bătuţi crunt. Invocând, în mod fals, că românii din Ip i-au atacat compania „pe la spate”, Vaşvari a format şase echipe de soldaţi cu care au pornit pe străzile localităţii omorându-i pe toţi cei găsiţi în case. „Una din echipele morţii a făcut nu mai puţin de 65 de victime, împuşcând copii, femei, bătrâni. O alta a împuşcat 21 de români cu vârste cuprinse între 1 şi 65 de ani, alta, 13 persoane, a patra echipă a ucis nouă oameni, a cincea, 40”, menţionează Marin Pop.

Îngropaţi în două şiruri Dimineaţă, de Ziua Crucii, din ordinul lui Vaşvári, au fost scoşi o mulţime de locuitori cu instrumente de săpat pentru a face o groapă comună în cimitirul satului, lungă de 24 de metri şi lată de 4 metri. Alţi locuitori au fost forţaţi să ridice cadavrele din fiecare casă şi să le transporte du căruţele la cimitir: „Cadavrele au fost aruncate în groapă în două şiruri. Astfel, groapa fiind lată de 4 metri morţii au fost puşi câte doi alături şi de-a lungul cap la cap. Nu s-a permis nici o ceremonie religioasă şi nici aşezarea morţilor în sicrie ori cu mâinile încrucişate pe piept. În acest mod, criminalii sperau să ascundă odiosul masacru de la Ip”.

NapocaNews