Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, susține sistemul educațional din România și continuă să investească în formarea tinerilor specialiști. Asftel, fabrica Bosch din Cluj a inaugurat oficial un laborator dedicat Industriei 4.0 în cadrul universității Tehnice din Cluj-Napoca, în data de 24 noiembrie 2021. Investiția totală în noul laborator se ridică la aproximativ 280.000 de euro. Acesta este dotat cu echipamente care utilizează tehnologie de ultimă oră și sunt special concepute pentru instituții de învățământ, în scop didactic. Evenimentul s-a desfășurat online, în prezența reprezentanților unității de învățământ partenere, a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reprezentanților companiei și a studenților. „Dezvoltăm permanent programe și inițiative care să sprijine educația și formarea viitorilor experți în domeniul tehnic. Un pilon important al activității din cadrul fabricii noastre este reprezentat de colaborarea strânsă cu mediul universitar”, a afirmat Monica Constantinescu, directorul comercial al fabricii Bosch din Cluj. „Contribuim activ la formarea tinerei generații de ingineri și specialiști, prin oferirea de expertiză practică într-unul dintre cel mai inovatoare și competitive domenii: industria auto. Odată cu inaugurarea acestui laborator dedicat Industriei 4.0, ne dorim să asigurăm, încă din anii facultății, și dezvoltarea competențelor digitale, atât de necesare în contextul evoluției tehnologiei în domeniul mobilității”, a adăugat Constantinescu.

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca vor avea oportunitatea de a învăța într-un laborator prevăzut cu echipamente moderne folosite în procese de producție automatizate din industria auto. Laboratorul Bosch cuprinde o linie de producție MMS 4.0 (modular Mechatronics Training System), concepută în scop didactic, modulară, cu stații care pot fi utilizate independent sau interconectate. Aceasta facilitează înțelegerea și învățarea conceptelor de Industrie 4.0, conectivitate, modul de configurare a sistemelor de producție, cloud engineering, sisteme RFID (Identificare prin Frecvență Radio) și procese de producție automatizată. De asemenea, laboratorul conține și un sistem multi-axe pentru simulare CNC (Computer Numerical Control – Mașină-unealtă cu comandă numerică), o stație de presare inteligentă, precum și o stație de înșurubare cu măsurare de forțe.

„Evenimentul de astăzi se înscrie în cadrul dorinței Universității Tehnice din Cluj-Napoca de a asigura cele mai bune condiții de studiu pentru toți studenții săi și a furniza ingineri pregătiți pentru o piață a forței de muncă extrem de dinamică și provocatoare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. „Prin programele de studiu pe care le oferim, urmărim să asigurăm absolvenților noștri competențele tehnice, tehnologice și digitale care să le asigure un grad sporit de angajabilitate, iar acest lucru este posibil și datorită susținerii din partea mediului economic din Cluj-Napoca și din zonă. Parteneriatul cu fabrica Bosch din Cluj este unul strategic pentru universitatea noastră, un parteneriat care a crescut constant în ultimii ani, iar inaugurarea laboratorului de Industrie 4.0 reprezintă o încununare a multitudinii de proiecte comune”, a adăugat Vasile Țopa.

În cadrul laboratorului, cadrele didactice vor susține cursuri care au ca scop aprofundarea și aplicarea practică a cunoștințelor teoretice, printre care: ingineria sistemelor de producție, procese industriale automate, aplicații robotice, digitalizarea industriei și Industrie 4.0, precum și fabricație inovativă pentru dezvoltarea de produse noi. În plus, experții Bosch vor susține prezentări, workshop-uri și training-uri pe diferite teme, cum ar fi managementul calității, metodologii de rezolvare a problemelor, mentenanță, ergonomie, Industrie 4.0, management de proiect, testare automată și electropneumatică.

Bosch susține pregătirea practică a studenților pentru o carieră de succes

Bosch investește în educație, reiterând angajamentul pe termen lung față de sistemul educațional din România și dezvoltă constant programe care susțin relația dintre educație și mediul de afaceri. Aproximativ 1.500 de studenți au participat anul trecut la programe specifice în sediile Bosch din România.

În cadrul fabricii Bosch din Cluj, peste 250 de studenți accesează anual progamele pentru junori, fie ca este vorba de programul Working Student, Junior Manager Program sau alte programe destinate studenților. In plus, în ultimii trei ani, peste 300 de studenți au făcut parte din programele de practică special concepute în cadrul fabricii. În prezent, fabrica Bosch din Cluj are peste 40 de poziții disponibile destinate tinerilor aflați la început de carieră.  

Tehnologie de ultima oră la Fabrica Bosch din Cluj

Bosch construiește drumul către fabrica inteligentă a viitorului, bazată pe soluții de Industrie 4.0, cu mașini care sunt conectate, comunică între ele și se organizează – având o orientare centrată pe oameni, orchestrând o producție mai eficientă, mai flexibilă și mai personalizată. Unitatea de producție Bosch din Cluj utilizează tehnologie de ultimă oră în procesul de producție, implementând soluții de Industrie 4.0 combinate cu învățarea automatizată și inteligența artificială, pentru a produce componente electronice inteligente care au o complexitate ridicată și care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor. Investiția totală, de la deschiderea fabricii din 2013, se ridică la peste 465 milioane de euro.

Radu Ștefan