A călători cel puțin o dată în viață în Las Vegas este o dorință de vis pentru multe persoane, mai ales pentru cele care adoră jocurile de cazino și care vor să experimenteze distracția fabuloasă asociată cu cel mai mare oraș din statul Nevada al Statelor Unite ale Americii. O asemenea călătorie peste ocean poate părea o vacanță exclusivistă pentru un român, un vis greu de îndeplinit. Are oare o călătorie în Las Vegas un cost atât de prohibitiv? Pe baza datelor publice de pe internet, încercăm să realizăm un sumar al costurilor pentru o călătorie cât mai ieftină de o săptămână în Las Vegas.

Ce ar trebui să includem în bugetul de călătorie pentru Las Vegas

Pentru o aventură în lumea jocurilor de cazino și a distracției zi și noapte, bugetul trebuie să includă, înainte de toate, costurile pentru cazare și pentru transport cu avionul. De asemenea, trebuie luate în calcul cheltuielile uzuale cu mâncare, băuturi, transport local cu taxiul de la aeroport la hotel și retur și eventual prin oraș. Nimeni nu merge în Las Vegas fără să aloce buget pentru jocurile de noroc, așadar trebuie gândită din start o sumă de alocat pentru distracție de tip gambling – bani pentru sloturi, ruletă, blackjack etc. Las Vegas este renumit și pentru spectacole aparte, deci poate exista și acest capitol în planul de cheltuieli. Poți să vizitezi și atracțiile din împrejurimi. Pentru siguranța unei vacanțe reușite, este bine să existe și un buget de rezervă, pentru cheltuieli neprevăzute.

Pentru a călători în SUA, avem nevoie de viză de turist

Înainte de a rezerva cazarea la hotel și înainte de a cumpăra biletele de avion, trebuie rezolvată o chestiune prioritară: primirea vizei de turist pentru Statele Unite ale Americii. Dacă în cazul unei vacanțe la Paris sau Roma poți să pleci instant spre aeroport, având doar cartea de identitate cu tine, lucrurile stau diferit dacă ești de cetățenie română și vrei să vizitezi orice zonă din SUA. Ai nevoie de viză, iar îndeplinirea acestei cerințe înseamnă timp și bani.

Nu este garantat că primești viza de călătorie în SUA, căci sunt de îndeplinit anumite criterii riguroase. Nu numai că trebuie să dovedești că ești un cetățean model care a respectat mereu legislația, dar oficialii Ambasadei SUA care analizează cererea ta de viză vor să aibă siguranța teoretică a faptului că ai motive serioase să te întorci în țară după această vacanță și nu să încerci să devii emigrant ilegal…

Cât costă viza pentru Statele Unite ale Americii

Pentru o viză simplă de tip afaceri – turism, costul actual este 160 USD – taxa de aplicare, practic taxa pentru solicitarea vizei. Solicitanţii de vize trebuie să achite această taxă nerambursabilă şi netransferabilă de solicitare a vizei, cunoscută şi sub denumirea de taxa MRV, înainte de a solicita efectiv viza temporară. Demn de menționat este faptul că taxa de solicitare a vizei se va achita indiferent dacă viza este sau nu eliberată. Mai departe, urmează interviul programat la Ambasada S.U.A., în cadrul căreia se stabilește acordul sau refuzul de acordare a vizei.

Zborul spre capitala mondială a jocurilor de cazino

Universul jocurilor de cazino, inclusiv al celebrelor jocuri de păcănele, este la ore distanță de România, prin prisma unui zbor cu avionul. Costurile biletelor de avion depind foarte mult de perioada din an aleasă pentru zboruri. Ideal este ca biletele să fie achiziționate online, cât mai din timp. Dacă există flexibilitate cu privire la datele călătoriei, se pot folosi anumite motoare de căutare și instrumente online speciale pentru identificarea celor mai bune oferte, cu cele mai mari reduceri. Acestea vin de obicei cu unele compromisuri – date fixe poate chiar de tip last minute, zbouri cu escale multe și timp mare de așteptare pe aeroport.

Am căutat de acum cel mai ieftin zbor pentru luna martie 2022, folosind o agenție de turism online, românească, specializată în furnizarea de bilete de avion. Pentru București – Las Vegas și retur, cu plecare din București în data de 1 martie și decolare din Las Vegas în 8 martie, costul total este de doar 609 euro / persoană, cu toate taxele incluse, chiar și cost de serviciu pentru rezervarea online și asistență din partea agenției de turism. Atenție însă, costul vizează doar bagaj de mână, pentru bagaj de cală se achită în plus suma de 345,16 euro, ceea ce duce totalul la 954,16 euro.

Distanța București – Las Vegas este parcursă în 23 de ore și 32 de minute, existând două escape în Londra și Los Angeles. La întoarcere, cu aceleași escale, distanța este parcursă în 22 de ore și 5 minute. Pentru un zbor mai rapid, cu o singură escală, costurile sunt evident mai ridicate. În funcție de zile și de momentul rezervării, costurile pot oscila de asemenea.

Cazarea în Las Vegas, aproape de cele mai tari cazinouri

Pentru 7 nopți de cazare, cameră dublă (deci poți împărți acest cost dacă ai partener / parteneră de călătorie), cea mai ieftină cazare identificată în Las Vegas costă 438 euro. Dacă vrei o locație centrală, în inima lumii cazinourilor, costurile ajung la 1000 – 2000 de euro / cameră dublă pentru același sejur. Te poți caza de exemplu la hoteluri de lux precum The Palazzo at The Venetian (5 stele), The Mirage (4 stele), The Westin Las Vegas Hotel & Spa (4 stele), The Venetian Resort Las Vegas (5 stele) sau Hilton Grand Vacations at the Flamingo (4 stele). Hotelurile prestigioase dețin și propriile cazinouri în complexurile respective și oferă o mulțime de tipuri de divertisment, de la jocuri de cazino la fel de fel de alte atracții demne de Las Vegas.

Celelalte costuri pentru Las Vegas

Mâncare, băuturi, distracție – aici calculele sunt relative. Este bine să ai cât mai mulți bani de rezervă pe card, pe lângă sumele pregătite cash. Probabil că te poți încadra în 1000 de euro pentru o săptămână, însă totul depinde de modul în care vrei să trăiești experiența Las Vegas. Cele mai multe persoane gustă din plin distracția de acolo și ajung să cheltuiască mai mulți bani decât și-ar fi dorit. Setează-ți totuși limite ferme, pentru a te bucura cu adevărat de divertisment fără regrete viitoare. Se spune că ceea ce faci în Vegas, rămâne în Vegas. Ai grijă ca această sintagmă să nu se aplice și unor sume mari din banii tăi!

NapocaNews

.