Lasselsberger Ceramics România, deținătorul brandului CESAROM și unicul producător local de plăci ceramice, a donat peste 1000 mp de gresie și faianță CESAROM, pentru amenajarea celor 50 de băi moderne ale căminului pentru sportivi al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, inaugurat în această săptămână.Totodată, specialiștii CESAROM au furnizat conceptul de design pentru placarea fiecărei băi.

În urma unui proiect amplu de renovare a clădirii, ce a durat aproximativ 2 ani, căminulpoate caza 74 de sportivi legitimați ai clubului Universitatea Cluj, pe toată perioada sezonului precompetițional și competițional.

Potrivit reprezentanților CESAROM, sponsorizarea către căminul sportiv U Cluj a fost acordată progresiv, o prima tranșă de gresieși faianță fiind livrată la finalul anului 2020, când au început lucrările de amenajare a băilor de la etajele unu, doi și trei.

O nouă tranșă de plăci ceramice a fost livrată în luna mai2021, constând în colecții noulansate de CESAROM, care au fost folosite pentru placarea grupurilor sanitare de la parterul clădirii. Astfel, în cele șapte băi de la parterul căminului se regăsesc colecțiille de gresie porțelanatăCESAROM Essential, Traver, Camino, Crust, Cream, Move, Tanum și Terrazzo.

Clubul Sportiv Universitatea Cluj este o emblemă pentru viața sportivă a orașului, un brand longeviv, cu tradiție, așa cum este și brandul CESAROM. Pentru a susține performanța sportului clujean, ne-am implicat activ în modernizarea căminuluiși amacordatpeste 1000 mp de faianță și gresie, cantitate necesară pentru amenajarea celor 50 de băi din cadrul acestuia. În plus, pentru realizarea cu succes a acestui proiect, experții CESAROM au furnizat și conceptul de design pentru placarea fiecărei băi. Astfel, prin aceasta inițiativa, am dorit să asigurăm crearea de condiții de cea mai bună calitate pentru sportivii clubului, prin furnizarea de plăci ceramice produse în România, chiar la Cluj-Napoca”, a declarat Petrișor Grindeanu, Director General al Lasselsberger Ceramics România.

Radu Ștefan