CFR Cluj a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de croatul Gabriel Debeljuh (72), după o greşeală a fundaşului portughez Joao Miguel.

Meciul acesta poate fi ultimul pentru antrenorul Dan Petrescu la CFR, dacă va decide să dea curs ofertei de a deveni selecţionerul naţionalei României.

CFR Cluj a ajuns la nouă victorii consecutive în campionat fără gol primit (810 minute).

FC Argeş are un egal şi trei eşecuri în ultimele sale patru etape.

CFR Cluj a câştigat şi meciul tur cu acelaşi scor, 1-0.

FC CFR 1907 Cluj – FC Argeş 1-0 (0-0), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
A marcat: Gabriel Debeljuh (72).
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Stelian Slabu (Braşov); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Ioan Bogdan (Arad) – LPF.

NapocaNews