Distribuie articolul

Un element care stârnește curiozitatea apare în CV-ul ministrului Cercetării. Florin Roman susține că e licențiat de două ori în economie, la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj în 1992-1996 și apoi la Universitatea Athenaeum București în 2008-2011. De ce ar studia cineva la două facultăți de economie și cu exact aceeași specialitate, aceea de contabilitate: întâi la o facultate bună, de stat, și, peste 12 ani, la o facultate privată, plasată printre ultimele în topul Ministerului Educației? La cererea Libertății, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a căutat și a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul a studiat în acei ani la un colegiu universitar neacreditat aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Colegiul se numea Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie, potrivit unor persoane care au văzut documentele din arhiva UBB. 

Roman a urmat la colegiul din Alba Iulia un învățământ superior de scurtă durată, de trei ani, și apoi și-a dat la UBB doar un examen de absolvire a colegiului, care nu echivalează cu o licență, după cum subliniază Universitatea în răspunsul oficial către redacție.  Titlul obținut e echivalent cu cel de „subinginer”, ca să folosim o comparație mai cunoscută în societate.

A TREIA GAURĂ DIN CV. E a treia oară, în zece zile, când ziarul descoperă o minciună în CV-ul vicepreședintelui PNL: cartea nescrisă, masterul plagiat și acum licența la Babeș-Bolyai. Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu urmat în Alba Iulia. Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum.


Citeşte întreaga ştire: „Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi”, spune rectorul Babeș-Bolyai. Ministrul Cercetării pretinde în CV că a fost student la UBB și că e „licențiat” aici! Rectorul cere „corectarea rapidă a CV-ului și explicații”