Subiectul invaziei armatei ruse în Ucraina se află prioritar pe agenda internațională de astăzi și dezbătută de la politicieni, mediu de expertiză până la simplul cetățean.

Problema unei eventuale agresiuni a Kremlinului nu trebuie percepută ca pe o bătălie pentru Eurasia, conform logicii ilustrului geopolitician Zbigniew Brzezinski, nici ca o politică de recuperare a Moscovei al spațiului post-sovietic, la 100 de ani de la formarea URSS-ului, ci văzută ca o replica a eșecului Moscovei în „războiul rece”. Liderul Federației Ruse Vladimir Putin consideră că ne aflăm în perioada celui de-al patrulea război mondial, după cele două războaie fierbinți și unul rece.

În ultimul deceniu Moscova a elaborat un program strategic de recuperare a rolului de putere și o strategie de dinamitare a ordinii occidentale și a Alianței Nord Atlantice, considerate „culpabilă” pentru colapsul URSS-ului și a descurajării Rusiei. În fapt, Ucraina reprezintă un pretext sau o piesă dintr-un puzzle global care are menirea să lovească puternic în identitatea euroatlantică, în Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Establishmentul rusesc consideră că Europa este lacomă, fragmentată, egocentristă, care nu dispune de o reacție adecvată la capcanele strategice atunci când i se întind și această viziune a fost consolidată atunci când a avut loc anexarea Crimeei.

                                                I.

Trebuie să analizăm toate componentele: reacția populației, imaginea, efectele sancțiunilor și izolarea. Rușii ar trebui să arate, conform opiniei lor, într-un ipotetic război ca fiind „eliberatori” și atunci se va dezumfla mitul descris de Putin ca fiind popoare frățești sau identice. Actualmente, populația Ucrainei se pronunță în proporție de circa 70 procente pro-NATO și atunci îți impui sfere de influență sau dragostea prin siluire?

În Duma de stat a Federației Ruse a fost expusă opinia că NATO să se desființeze, să se revină la frontierele din 1990, toate statele să-si distrugă focoasele nucleare și exclusiv Rusia să dețină arma nucleară (https://www.facebook.com/watch/?v=239180921594970) . Unul din liderii celor patru partide care domină parlamentul, subordonat lui Putin, fără vreo reprezentare a opoziției, Vladimir Jirinovsky, invoca că statul rus dispune de o armă colosală în lume, probabil arma energetică, gazul, și că astfel Rusia trebuie să-si impună principiile în lume. Ori, în Rusia opoziția a fost pusă la respect, eliminate din viața publică, liderii acesteia au fost asasinați ca în cazul lui Boris Nemțov, otrăviți de instituțiile statului (FSB-Servicuiul Federal de Securitate) așa cum s-a întâmplat cu Alexei Navalnyi sau au emigrat precum Mihail Hodorkovsky sau Garry Kasparov. Cu toate că populația active se opune regimului de la Kremlin, totuși segmentul instituțiilor de forță și pensionarii rămân loaial puterii. Indiscutabil, trebuie să delimităm „Rusia lui Putin” și „Rusia profundă”, oligarhia rusă, formată din prietenii șefului statului din cooperativa „Ozeroye” și oamenii săraci, a intelectualilor care emigreză în masa în Occident.

Elita americană de la putere (de la Biden, Blinken, Neuland etc.) a fost focalizat și s-a preocupat de spațiul estic, deci avem niște profesioniști care știu ce înseamnă Rusia, Ucraina, Georgia sau Moldova și nu le caută aleatoriu pe harta politică. Numeroase expertize internaționale s-au aplecat pe lecția de istorie, clivajele în societatea rusă, în contextul șantajului cu arma energetică sau ale agresiunilor la adresa Ucrainei, a statelor din spațiul ex-sovietic, a lumii libere și asupra locului Rusiei în noua ordine globală. Nu putem să ne permitem o abordare de la distanță, fără să ne concentrăm pe majoritatea aspectelor vieții din societatea rusă. Există analize comparative în context regional și global, ce presupune modificarea viitoarei paradigme energetice în contextul Acordului de climă (unde Rusia a impus veto în Consiliul de Securitate a ONU, iar președintele rus Vladimir Putin a afirmat că Occidentul a inventat subiectul poluării energetice ca să se debaraseze de gazul rusesc și să se orienteze pe energie regenerabilă). Se impune să privim lucid cum se comport regimurile democratice versus regimuri cvasi-totalitare la nivel internațional, alianțele contextuale (Rusia-Turcia, Rusia-China, ultima întrevedere între liderii celor două state la care Putin a solicitat să se renunțe la dolar în raporturile dintre cele două părți și China a refuzat – https://www.ng.ru/world/2021-12-15/2_8327_china.html) și alianțe de durata ( NATO, ANZUS ) într-o lume multipolară complexă – care presupune cooperare și confruntare, dar și efectul fugarului american Snowden care a asigurat tipologia comportamentală a atacurilor hibride la adresa lumii libere.

            Povestea masării de forte militare la frontiera ucraineană (127 mii) și solicitarea ca Ucraina să nu fie acceptată în NATO, ulterior avansând ca România și Bulgaria să părăsească alianța a relevat caracterul agresiv și perfid al Kremlinului. Inițial, Rusia a prezentat un document, la 17 decembrie 2021, prin care cerea o serie de garanții de securitate din partea Occidentului, inclusiv promisiuni de renunțare la orice activitate militară în Ucraina și în Europa de Est și de a nu extinde alianța militară NATO. În ce consta lista de cerințe a Moscovei adresată Occidentului?

  • Să excludă continuarea extinderii NATO și aderarea Ucrainei la alianță.
  • Să nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor în care se aflau în mai 1997 (înainte ca vreo țară din Europa de Est să adere la alianță), cu excepția unor cazuri excepționale, cu acordul Rusiei și al membrilor NATO (n.r. în această categorie intră direct și România).
  • Să renunțe la orice activitate militară a NATO în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală.
  • Să nu amplaseze rachete cu rază intermediară și cu rază scurtă de acțiune acolo unde pot lovi teritoriul celeilalte părți.
  • Să nu desfășoare exerciții militare cu mai mult de o brigadă, într-o zonă de frontieră convenită și să facă schimb regulat de informații cu privire la exercițiile militare.
  • Să confirme faptul că părțile nu se consideră reciproc ca adversari și că sunt de acord să rezolve toate disputele pe cale pașnică și să se abțină de la utilizarea forței.
  • să se angajeze să nu creeze situații care ar putea fi percepute ca o amenințare de către cealaltă parte.
  • să creeze linii telefonice directe pentru comunicări de urgență”( HotNews.ro,, 21 ianuarie 2022).

II.

La vârful puterii din SUA există două grupări competitive care proiectează viziunea americană asupra politicilor adoptate la nivel global. Prima este condusă de secretarul de stat Antony Blinken, secondat de șeful Pentagonului, Lloyd J. Austin III și Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite, având în competența sa Europa și Eurasia, pe când cea de-a doua care îl cuprinde pe consilierul Președintelui SUA, Jake Sullivan, John Kerry, H.Kissinger. Prima echipă este preocupată de provocările actuale globale și consideră că Rusia trebuie reperată ca un real pericol, pe când cea de-a doua preferă ca politica americană să se concentreze asupra Chinei și să identifice un anume consens cu Federația Rusă. Deocamdată, echipa Blinken a reușit să-și impună punctul de vedere legat de pericolul rus. Aici, trebuie să remarcăm că orice concesie promisă de președintele Biden a întâmpinat o reacție negativă din partea partidului republican dar și al propriului partid democrat, a instituțiilor și a societății. Agresiunile hibrid ale Rusiei la adresa americanilor, ingerințele Kremlinului în alegeri au trezit „mințile luminate” de la Washington. Principalul artizan al acestei abordări a fost secretarul de stat american Antony Blinken, cu rădăcini românești.

Secretarul de stat Antony Blinken l-a „înfuriat” pe omologul său rus Serghei Lavrov, la 20 ianuarie 2022, atunci când i-a înmânat ca răspuns la solicitările Federației Ruse legate de garanțiile de securitate pe care trebuie să le ofere NATO atunci când i-a prezentat pachetul cu „narativele de dezinformare a Rusiei ( https://www.state.gov/russias-top-five-persistent-disinformation-narratives/) și „narativele dezinformării ruse despre Ucraina (https://www.state.gov/fact-vs-fiction-russian-disinformation-on-ukraine/).

Statele Unite ale Americii și-au propus să consolideze opțiunea euroatlantică. În context, au propus consolidarea flancului estic al alianței. Totodată,  Washingtonul a trezit Europa din somnul cu ochi deschiși care s-a aliat la o strategie comună de-a oferi reacții imediate agresorului din est. Uniunea Europeană a declarat că va aplica sancțiuni la adresa Rusiei iar mult râvnitul Nord Streem-2 nu va mai fi inaugurat vreodată. UE a replicat Rusiei în contextul „sferelor de influență” printr-o declarație explicită (https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2022/01/24/european-security-situation-notions-of-spheres-of-influence-have-no-place-in-the-21st-century/). Evident că există state care au opinii distincte ca în cazul Germaniei, abonată la companiile rusești (Gazprom, Luckoil, etc.), doar că și acolo observăm că linia PSD (cancelarul Olaf Sholtz, de neutralitate) nu corespunde liniei politice a verzilor (ministru de externe Annalena Baerbock, manifestă o opțiune euroatlntică comună). În Germania mediul de expertiză politică, circa 70 de somități în domeniu au solicitat modificarea politicii externe care să se axeze pe o relație avansată cu SUA și descurajarea Rusiei (https://www.zeit.de/politik/ausland/2022-01/deutsche-russlandpolitik-korrektur-forderung-sicherheitspolitik/komplettansicht). În același context regăsim Croația cu un președinte anti-NATO și cu un guvern euroatlantic. Până și Turcia a revenit în garnitura NATO și se prezintă ca un viitor factor de descurajare a Rusiei în spațiul post-sovietic.

Înțelegem că există anumite „sfere de încredere dar și sferele de influență”. În primul rând, sferele de încredere se realizează pe parteneriat, asumarea de valori comune și ralierea la ele. Câr am bătut noi, românii, la ușile cancelariilor occidentale ca să fim acceptați în NATO și procesul a avut loc într-un mod pașnic, fără amenințări și impunerea forței brute, al cizmei sau al tancului. În contrast, sferele de influență se realizează de marile puteri, pe baza de compromisuri sau a armelor spălate în sânge.

În alt context, trebuie să amintim că la data de 24.01.2022 a avut loc o conferință a șefilor statelor majore ale Federației Ruse la care a participat ministrul apărării Serghey Șoigu și președintele rus Vladimir Putin (https://www.facebook.com/watch/?v=614358286518434). Ce reperăm din expozeul lui Vladimir Putin:

  • este pus sub semnul întrebării „dreptul internațional” (se invocă intervențiile militare în Iugoslavia și Irak),
  • arma hipersonică care îi asigură supremație Rusiei în lume, grație sferei tehnico-militară,
  • Garanțiile propunerilor avansate pentru NATO rămân aceleași,
  • Este invocat sistemul Avangarde – cu rachetele hipersonice Zirkon și Burevestnik.

Observăm că factorul militar continuă pe aceeași viziune al „bastionului asediat”. Întrucât elita rusă a intrat în „clubul sancționaților”, ori sute de persoane cheie din politica rusă și din mediul de afaceri se află sub incidența sancțiunilor personale. Acestea reprezintă cercul intim al Kremlinului. Unele din ele au considerat sancțiunile ca un merit, Sancțiunile le-a consolidat. Sancțiunile occidentale vor urma și vor fi mai aspre, chiar dacă nu catastrofale. Societatea rusă nu sprijină elita lui Putin, ci o tolerează. Kremlinul înțelege că va s-a lovi de un uragan al sancțiunilor în cazul în care va ataca Ucraina. În consecință, Kremlinul a declarat că există riscul apariției unui război civil în cazul în care băncile Rusiei vor fi lipsite de posibilitatea de-a realiza operațiuni cu dolarii. Există câteva mijloace ca acestea să fie lipsite de accesul la piața dolarului. Primul din ele constă în includerea unuia sau al mai multor organizații financiare ruse în lista de sancțiuni SDN (Specially Designated Nationals and Blocked Persons). Această listă este destinată persoanelor fizice și juridice, prin care cetățenilor și companiilor americane le este interzisă orice relație. Dacă luăm în considerație că orice operațiune non-lichidă cu dolari, în orice țară nu s-ar realiza, includerea în lista SDN înseamnă că banca supusă sancțiunilor nu va avea acces la sistemul financiar american și nu va putea să achiziționeze sau să comercializeze dolarii. În Rusia există banca „Rossia” și SMP:, care nu pot desfășura operațiuni cu dolarii. Pe de altă parte, poate exista o interdicție pentru toate băncile și persoanele juridice ruse. Toate au corespondente proprii de conturi în băncile americane. Acest fapt le va lipsi de accesul legat de operațiunile cu dolari. În cele din urmă, ajungem la „varianta iraniană”. Există precedentul Venezuela când în anul 2019 în lista de sancțiuni a SUA au fost incluse toate structurile guvernamentale, inclusiv banca centrală și țara a avut probleme cu datoria de stat. Așa că a fost nevoită să achite procentele creditului rusesc în ruble, nu în dolari.

A doua variantă este deconectarea de la SWIFT care este una mai flexibilă (soft). Această variantă poate produce pagube serioase, chiar dacă nu atât de colosale ca în primul caz. În cazul în care sancțiunile prezentate ca proiect de senatorii democrați americani vor fi aplicate atunci se va produce o migrare a capitalului de pe piețele funciare și de credit iar rubla va pierde peste 20-3o% din valoarea sa.  

Câteva gânduri neelucidate deocamdată:  

  • Rusia nu reprezintă URSS ca să impună pretenții și să aplice șantaj
  • Al patrulea război Mondial și recuperarea istoriei (URSS) reprezintă o viziune extremistă rusă.
  • În Rusia nu există un pol de centru politic, pentru că extremiștii de ieri – național-bolșevicii, naționaliștii eurasiatici, radicalii politici au preluat pârghiile puterii.
  • Blocarea armei energetice ruse în Europa și orientarea către alte surse alternative, cum ar fi Qatarul, Emiratele Arabe, etc.
  • Producerea unui de-fault în Rusia în baza măsurilor economice occidentale.
  • Dacă SUA ar accepta concesiile Rusiei lui Putin atunci am asista la o „anexare” a Taiwanului de către China, pe același scenariu.
  • Rusia a provocat războaie în Republica Moldova (Transnistria), Azerbaidjan/ Armenia (Carabahul de Munte), Georgia (Abhazia și Osetia de Sud, parțial Adjaria), Ucraina (Crimeea și Donbass).
  • Rusia și-a arogat dreptul să se prezinte cu forte de menținere a păcii chiar dacă nu a ratificat aspectele politico-militare ale OSCE, esențiale pentru un atare rol.
  • Există opinii care consider că aceste mutări pe table de șah ale lui Putin sunt realizate pentru viitoarele alegeri prezidențiale și că rușii sunt buni consumatori de geopolitică.

Concluzii

Uneori, nu ai cum să nu te întrebi: de ce viziunea geopolitică de azi a lui Putin este identică cu cea a lui Iosif Stalin și își are originea în cea a lui Hanu Batu, nepotul lui Chinghiz Han. Și cum se pliază creștinismul ortodox a lui Putin cu ateismul lui Stalin și islamul la care a aderat Hoarda de Aur.

Isteria rusească la adresa Ucrainei și Occidentului reprezintă un test care cuprinde lumea liberă, inclusive pe noi românii.

Astăzi secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns liderul lumii libere.

Înțelegem, noi, că agresiunea Rusiei este la adresa României, a supraviețuirii noastre ca popor liber și cu propriul reper axiologic?!

Octavian Sergentu