Gigi Becali a intervenit în scandalul stârnit de Novak Djokovic și a lansat un atac dur împotriva sportivului. Latifundiarul susține că nu înțelege de ce Djokovic a ales să plece în Australia, dacă știa care sunt condițiile din țara respectivă.

„Nu știu eu chestiunea asta. Ortodocșii în general nu se vaccinează, așa spun sfinții părinți. Când e vorba de credință și când spun sfinții părinți ceva, eu așa fac. Nu vreau acum să spun ce au spus că nu vreau să se sperie lumea.

E țara lor, fac ce vor. Este legea lor, așa e regula lor și tu trebuie să te ții de ea. Dacă omul nu te primește acasă la el, ce cauți la el? Ești nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă! N-ai ce căuta la mine, bă! Ce să cauți dacă nu te primesc? Așa văd eu.

Bravo lui că nu s-a vaccinat! Dacă nu te primește la el acasă, tu te duci la el acasă? Cine crezi că ești? Ce vrei să arăți că ești? Nu este el liderul lumii libere. Dacă este lider trebuie să fie fiecare la el acasă. Și eu pot să fiu liderul liber, dar nu la tine în casă! Asta nu pot să fac.

Tu, dacă ești sârb, ce cauți unde nu te primesc ei? Te arestează, te bagă acolo la ei la hotel. Foarte bine i-a făcut. Fiecare e liber să facă ce vrea la el acasă”, a spus Gigi Becali la postul PRO X.

NapocaNews