O serie de portrete ale unor evrei clujeni din perioada premergătoare şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial vor fi expuse într-o expoziţie organizată la Cluj, al cărei vernisaj va avea loc în 27 ianuarie.

„Evreii lui Sardi – portrete de evrei clujeni din arhiva „Foto Sardi” (1935-1944) expuse la Muzeon. Asociaţia Renascendis şi Muzeon – Muzeu de istorie a evreilor din Cluj-Napoca vă invită joi, 27 ianuarie, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la vernisajul expoziţiei Evreii lui Sardi. Evenimentul va avea loc la ora 17:00, la Muzeon, pe str. Virgil Fulicea nr. 3, Cluj-Napoca. Expoziţia prezintă o selecţie de portrete ale membrilor comunităţii evreieşti din Cluj realizate în perioada 1935-1944 în atelierul fotografic „Foto Sardi” (deţinut de fotograful Sardi Elemer)”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de organizatorii expoziţiei.

Conform sursei citate, imaginile sunt reproduceri după clişeele fotografice (originale) pe sticlă şi celuloid recuperate de Asociaţia Renascendis prin intermediul platformei Arhiva de Fotografie, pe care o gestionează, din arhiva atelierului „Foto Sardi”, care a funcţionat la Cluj în perioada 1935-1956.

„Expoziţia este rezultatul muncii de cercetare din cadrul proiectului „Evreii lui Sardi”, dedicat istoriei comunităţii evreieşti clujene din 1935-1944, prin prisma fotografiei de epocă. Punctul de pornire al proiectului a fost descoperirea unei resurse documentare inedite: un fond de aproximativ 4.000 de clişee fotografice realizate în atelierul „Foto Sardi”, dintre care peste 1.250 sunt portrete atribuibile unor membri ai comunităţii evreieşti. Această colecţie de portrete, unică nu doar prin numărul şi calitatea tehnică şi artistică a clişeelor, dar şi prin posibilitatea de atribuire a subiecţilor, ne-a oferit o ocazie de documentare rară în domeniul istoriei fotografiei din România – de a cunoaşte vizual o bună parte a unei comunităţi evreieşti urbane – comunitatea evreiască din Cluj”, se mai arată în comunicat.

Fotograful Sardi Elemer (1907-1981) a fost cel mai apreciat şi mai căutat fotograf din Cluj la sfârşitul anilor 1930 şi începutul anilor 1940.

„Imaginile reproduse în expoziţie – portrete individuale, grupuri de prieteni, portrete de familie sau portrete de cununie – sunt, în multe din cazuri, singura mărturie vizuală rămasă în urma deportărilor. Documentele fotografice din arhiva „Foto Sardi” ne oferă şansa de a pune chipuri în listele şi pe fişele de victime ale Holocaustului, de a restitui fotografii de familie supravieţuitorilor aflaţi încă în viaţă şi de a face cunoscută povestea acestora. Dar Evreii lui Sardi nu este numai despre Holocaust, ci despre viaţa unei comunităţi, despre transformările prin care aceasta a trecut timp de aproape un deceniu – cel mai dificil deceniu din existenţa ei. Şi despre cum munca de zi cu zi a unui fotograf s-a transformat, neintenţionat, într-un surprinzător purtător de memorie colectivă. (…) Excelent portretist, Sardi era chemat să imortalizeze şi evenimente mondene. Cunoscut ca fotograful celebrităţilor în Cluj şi chiar la Budapesta, adesea se prezenta ca „fotograful femeilor frumoase”. O bună parte a populaţiei Clujului din perioada 1935-1950 a trecut pragul atelierului „Foto Sardi” – maghiari, români, evrei şi germani, mărturie a unui Cluj divers şi multietnic, într-o perioadă marcată de schimbări politice şi sociale”, se menţionează în comunicatul amintit.

Expoziţia „Evreii lui Sardi” este cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi poate fi vizitată în perioada 27 ianuarie – 27 martie 2022.

NapocaNews