Românii simpli tot mai săraci. Salariile magistraților vor crește din nou, după ce a fost majorat de la 465 la 605 lei indicele în baza căruia se calculează acestea. Astfel, vor cește și pensiile speciale, pentru că acestea sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cel care a semnat ordinul în acest sens, susține că astfel Ministerul Justției va evita cheltuieli de zeci de milioane de lei pentru procese intentate de magistrați pentru recuperarea unor drepturi salariale. La acest moment, salariul mediu net în sistemul judiciar este de aproximativ 8.765 de lei.

Conform unui ordin emis în 30 decembrie 2021 de către ministrul Justiției, Valoarea Sectorială de Referinţă (VSR) – în funcție de care se calculează salariul – crește de la 465 de lei la 605 lei. Implicit, vor crește și pensiile speciale, dat fiind că acestea sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată.