Şeful de la Tennis Australia e, la rândul său, sub o presiune uriaşă pentru că, la finalul lunii noiembrie, Ministerul Sănătăţii din partea Guvernului Federal, Greg Hunt, i-a trimis o scrisoare în care a precizat, clar: scutirile medicale de la vaccinare nu se pot acorda în baza unei treceri recente prin boală! În ciuda informării primite din partea Ministerului Sănătăţii, Tiley a spus că era convins că jucătorii nevaccinaţi, dar cu scutiri medicale, vor putea intra în Australia, fără carantină, în baza unei decizii luate de comisiile medicale din cadrul Statului Victoria.  Această convingere a lui Tiley a fost susţinută de o altă scrisoare pe care a primit-o, în luna noiembrie, tot din partea Ministerului Sănătăţii al Guvernului Federal„Scutirile de la vaccniare sunt acordate de Guvernul Statal“. Pe lângă această scrisoare, şeful Comisiei Medicale a Statului Victoria, Brett Sutton, a spus că „o trecere recentă prin boală e suficientă pentru o scutire de la intrarea în carantină, la sosirea în Australia“, după cum „Adevărul“ a arătat aici. „Noi am fost prins, în permanenţă, în mijlocul unui conflict între Guvernul Federal şi cel Statal. Noi am crezut că Guvernul Statal, nu cel Federal, va aproba scutirile de la vaccinare“, a spus Craig Tiley.  În susţinerea acestei idei, Tiley a subliniat faptul că, până la sosirea lui Djokovici la Melbourne, doi participanţi la Australian Open au intrat în acest oraş nevaccinaţi, trecând, fără probleme, de controlul paşapoartelor, la aeroport, având o scutire medicală, la fel ca Nole! Aceste două persoane au fost căutate, ulterior, prin Melbourne, după ce a izbucnit cazul Djokovici, şi au fost scoase deja din Australia! Craig Tiley, care e şi directorul turneului Australian Open, a rămas cu gura căscată, după ce a aflat că liderul ATP nu e lăsat în ţară. „A fost un şoc! Îmi doresc să-l văd jucând în Australian Open“, a declarat Tiley pentru Nine News. Când a fost întrebat cum comentează faptul că, în două rânduri, Guvernul Federal a notificat Federaţia de Tenis că scutirile medicale nu pot fi acordate în baza unei îmbolnăviri recente, Tiley s-a apărat: „Acesta a fost doar un moment, în această poveste. Totul s-a schimbat înainte şi totul s-a schimbat după acest moment. Dacă vrem să ne cramponăm de aceste notificări, atunci pot invoca şi eu nişte notificări primite acum cinci ani. Care astăzi nu mai sunt valabile“.