Şeful spionajului militar danez a fost arestat sub suspiciunea că a divulgat o serie de documente confidenţiale. Ancheta se desfăşoară cu uşile închise aşa că nu este clar şi cine este beneficiarul acestor informaţii.

Lars Findsen a fost arestat în decembrie împreună cu încă trei actuali şi foşti angajaţi ai serviciilor de informaţii daneze. Aceştia din urmă au fost eliberaţi, dar sunt anchetaţi în continuare.

Lars Findsen, care conducea serviciul militar danez de informaţii, FE, din 2015, rămâne în arest.

Ancheta are loc cu uşile închise, ceea ce înseamnă că acuzaţiile exacte şi natura divulgărilor rămâne necunoscută, iar ministrul danez al Apărării nu a vrut să comenteze acest subiect.

Unul dintre cele mai cunoscute scandaluri de spionaj în care au fost implicaţi şi danezii a izbucnit astă vară când jurnaliştii au aflat că serviciile din Regat au ajutat ani la rând Agenţia naţională de securitate din Statele Unite, NSA, să îi spioneze pe liderii mai multor state occidentale.

Printre cei vizaţi erau şi fostul cancelar german Angela Merkel şi preşedintele Walter Steinmeier.

Când a aflat care este dimensiunea cooperării dintre serviciile daneze și americane, guvernul de la Copenhaga a forțat în 2020 întreaga conducere a FE să demisioneze.

NapocaNews