Având în vedere recentele suspiciuni și acuzații de plagiat referitoare la teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă și luând în calcul preocuparea constantă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pentru păstrarea celor mai înalte standarde academice și pentru o cultură a integrității academice și sociale, UBB solicită Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) analizarea nu doar cu maximă atenție, pentru a se evita orice contestații procedurale, care ar putea anula analiza/concluziile academice, ci și în regim de urgență a acestei situații, ținând cont de funcția publică a domnului Nicolae Ciucă, cu implicații pentru buna funcționare și pentru imaginea țării.

UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA. 

Radu Ștefan