Asociația Nature O’clock organizează sâmbătă, 14 mai a.c., o activitate de împădurire în zona Măguri Răcătău din județul Cluj, eveniment în cadrul căruia Consiliul Județean are calitatea de partener.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, cu această ocazie vor fi plantați 4000 de puieți de molid pe o suprafață de un hectar de teren.

Resursele materiale și transportul sunt asigurate de către organizatori, participanții având opțiunea de a ajunge la locul de desfășurare a manifestării și cu mașina personală.

„Ne bucurăm că suntem parte a unui proiect atât de ambițios și că reușim să sprijinim acțiuni care vizează protejarea mediului înconjurător. Conștienți fiind de rolul și importanța pădurilor în viața noastră de zi cu zi, îi îndemn pe toți cei care doresc să contribuie la protejarea naturii să se implice în astfel de activități într-un număr cât mai mare”, a transmis liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

NapocaNews