În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 24 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit biserica Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca, titrează Radio Renașterea.

Strădania credinciosilor de a-și înălța un lăcaș de rugăciune, timp de 20 de ani, a fost încununata astăzi prin binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei.

De la ora 8.30 a fost oficiată Slujba de Târnosire a locașului de cult, care a fost stropit cu Apă Sfințită și uns cu Sfântul și Marele Mir, iar în Sfânta Masă s-au așezat moaște de sfinți.

De la ora 10.00, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, cu participarea credincioșilor din parohie.

După citirea pericopei evanghelice, care prezintă vindecarea slăbănogului din Capernaum, ierarhul a rostit cuvântul de învățătură.https://www.youtube.com/embed/r7qYPVMyTQw?start=221&feature=oembed

Din soborul slujitorilor au făcut parte: Pr. Dumitru Boca, Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Pr. Ioan Chirilă, profesor la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, Pr. Alexandru Ciui, protopopul de Cluj II, Arhid. Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, alături de alți preoți invitați.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh, părintele Mircea Bugnariu a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană”, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral misionară desfășurată în ultimii 20 de ani. De asemenea, preotului slujitor, părintelui Cosmin Trif i s-a conferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”.

Ctitorii locașului de cult, membrii Consiliului și Comitetului Parohial, alături de toți cei care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea bisericii au primit distincții și diplome de cinstire din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei.

Parohia Sf. Arhidiacon Ștefan din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2001.

În primii ani, slujbele au fost săvârșite într-o bisericuţă de lemn, după care, în anul 2003, s-a început construirea bisericii mari din zid pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Local al Primăriei Cluj-Napoca.

Doi ani mai târziu, în anul 2005, s-a săvârșit prima Sfânta Liturghie în demisolul bisericii noi.

În 5 septembrie 2010 construcția bisericii a fost finalizată, iar în 2015 s-a încheiat și pictura altarului.

Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca însumează aproximativ 600 de familii din cartierul „Între Lacuri”.

Aici slujesc preotul paroh Mircea Bugnariu și preotul Cosmin Trif, secretarul-șef al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

NapocaNews