Viorica Dăncilă, aleasă președinte al partidului NOI, a organizat mai multe plimbări în orașe precum Brașov, Sibiu sau Cluj, unde a cântat pentru pace, în fruntea unei coloane de aproximativ 50 de persoane îmbrăcate în tricouri mov.

Viorica Dăncilă a fost pe 12 iunie la Cluj-Napoca, unde a chemat lumea în stradă „să milităm pentru pace”. Coloana formată din câteva zeci de persoane a cântat: „Să fie pace în lume/ Să fie pace pe Pământ/ Să fie pâine pe masă / Și toți ai casei acasă/ Să vină o blândă lumină și nu rachete-n grădină, doar vești frumoase să vină.”

Oamenii au purtat și pancarte pe care scria: „Pacea garantează viitorul omenirii” sau „Copiii lumii doresc pacea”. La „Marșul Păcii” au participat aproximativ 50 de persoane.

NapocaNews