La alegerile parlamentare din Danemarca, ce vor avea loc vara viitoare, danezii ar putea vota un partid care este controlat „din umbră” de un software de inteligență artificială (AI).

Partidul Sintetic, lansat la sfârșitul lunii mai de colectivul artistic danez Computer Lars, este prima formațiune politică condusă, în întregime, de un software de inteligenţă artificială (AI).

Chiar dacă nu dispune de un număr suficient de semnături pentru a participa la alegeri, creatorii partidului sunt optimiști și anunță că în septembrie va avea loc prima reuniune electorală „pentru un public uman.”

De asemenea, programul politic al formațiunii prezintă „viziunile politice ale unei persoane obișnuite”, fiind sintetizate publicațiile scrise de toate partidele date la o parte după 1970.

Partidul „antipolitic” și planul de a optimiza sistemul de vot din Danemarca. Potrivit celor de la Computer Lars, Partidul Sintetic este și o aluzie amuzantă la toate formațiunile politice daneze ce, mai degrabă, au reprezentat o glumă proastă la adresa societății.

„Este o modalitate de a imita şi de a simula procesul politic de la un capăt la altul, dar într-o confruntare directă cu aparatul legislativ”, a declarat Asker Bryld Staunaes.