Supraviețuitorii israelieni ai Holocaustului care aveau cetățenie română în Al Doilea Război Mondial vor fi eligibili pentru pensii române, a anunțat guvernul israelian.
Centrul Organizațiilor pentru Supraviețuitorii Holocaustului din Israel, o umbrelă neguvernamentală de organizații de profil, spune că este vorba despre circa 7.000 de persoane din Israel.
De la încheierea conflagrației și până la adoptarea actului normativ, persoanele în cauză și-au pierdut statutul de cetățeni și, prin urmare, și dreptul la pensie.
Pe de altă parte, punctul central al negocierilor a fost eliminarea birocrației.
Fostul parlamentar israelian Colette Avital, actualmente președinte la Centrul Organizațiilor, a susținut în presa din țara sa că Guvernul României a solicitat „o listă inacceptabilă de documente care nu mai pot fi obținute” pentru a demonstra eligibilitatea la pensia română.
În 2020, Centrul Organizațiilor și Guvernul de la București au ajuns la acord care le-a permis persoanelor în cauză să demonstreze că au supraviețuit Holocaustului prin documente oficiale israeliene. Cu toate acestea, autoritățile din România ar fi refuzat să recunoască acordul, astfel că s-a implicat și Ministerul israelian al egalității sociale.
Premierul israelian Yair Lapid a salutat decizia: „Ca fiu al unui supraviețuitor al Holocaustului, sunt mișcat de semnarea acestui acord important… Astăzi corectăm o îndelungată nedreptate. Asta este obligația noastră de bază ca societate – să ne asigurăm că supraviețuitorii își trăiesc viețile în cel mai bun mod posibil”.
NapocaNews