Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă sancţiuni pentru peste 600 de persoane din ”elita de la conducerea Rusiei”, inclusiv membri ai Dumei de Stat din Rusia.

”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război, pentru teroarea împotriva poporului nostru. Totodată, el arată că oficiali ai Vămii care au ajutat contrabandişti au fost schimbaţi din funcţii. ”Nu va exista loc de contrabandişti şi reţele criminale în Ucraina (…) Cât despre acele persoane supuse sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, (…) am decis să le retrag cetăţenia ucraineană”, afirmă el.

Zelenski a declarat, în mesajul de miercuri noapte, că a fost luată o decizie importantă de către Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare, iar 606 persoane care apaţin ”elitei de la conducere din Rusia” vor fi sancţionate. Este vorba despre ”28 de membri ai Consiliului de Securitate din Rusia, 154 de membri ai Consiliului Federaţiei din Rusia, 424 de deputaţi ai Dumei de Stat din Rusia”.

”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război, pentru teroarea împotriva poporului nostru. Şi niciunul dintre ei nu va scăpa de responsabilitate – e doar o chestiune de timp. Am făcut deja câţiva dintre paşii necesari, legal, diplomatic şi politic, pentru ca ei să înfrunte această responsabilitate. Vom mai face şi alţi paşi”, a susţinut el.Ads

Totodată, preşedintele Ucrainei a arătat că Serviciul de Securitate din Ucraina a desfăşurat o ”operaţiune importantă”, referitoare la activitatea unor persoane supuse sancţiunilor pe teritoriul ţării.

”Am subliniat în mod repetat: nu va exista loc de contrabandişti şi reţele criminale în Ucraina. Se pare că unii nu au înţeles. Ei bine, vor înţelege. Oficialii de la Vamă care au ajutat contrabandiştii, inclusiv conducerea, au fost îndepărtaţi din funcţii şi vor răspunde legal pentru acţiunile lor ilegale. Cât despre acele persoane supuse sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, pe baza propunerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi conform normelor legale actuale, am decis să le retrag cetăţenia ucraineană”, a subliniat Zelenski.