Avocat Toni Neacșu a fost invitatul lui Luis Lazarus, luni seară, la Zeus TV. Avocatul a vorbit despre noilor legi ale justiției, spunând care mai sunt singurele căi prin are acestea pot fi oprite:
„În momentul de față, această lege se poate ataca, în termen de două zile, la Curtea Constituțională a României. Marea problemă este dacă ajunge sau nu acolo. Dacă ajunge, din punctul meu de vedere, ar exista șanse mari ca CCR să zică ceea ce a zis deja în 2012, și anume, dacă nu prevede sancțiuni pentru judecători care încalcă deciziile Curții Constituționale, înseamnă că nu există nicio garanție că deciziile CCR se vor aplica. A cerut să existe această sancțiune în 2012.
Dacă vă ajunge, din nou, aceeași problemă la ei, dacă mai există o logică și o consecvență, ar trebui să decidă la fel. Problema este că trebuie să ajungă acolo.
Din păcate, nu poate oricine să sesizeze CCR, ci doar un număr limitat de senatori, respectiv deputați, care nu știu dacă se strâng, mai ales că cele două partide de opoziție, USR și AUR, deși ambele au solicitat respingerea acestui pachet de legi, au viziuni total diferite și mă îndoiesc de faptul că vor semna împreună o sesizare. (p.s. USR a anunțat că va ataca la CCR legile justiției).
De asemenea, mai poate sesiza Avocatul Poporului, dar eu am rețineri că va face acest lucru, chiar dacă am un mare respect pentru instituția în sine, dar și pentru doamna Renate Weber, care e și un profesionist și s-a implicat foarte mult în pandemie pentru a ne mai salva de toate abuzurile din perioada respectivă. Nu știu dacă ar trebui să privim cu optimism sau nu.
Ar mai rămâne o singură instituție care, după mine, e obligată să sesizeze CCR, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție. Domnii senatori, ca urmare a acelui minunat amendament, au distrus și autoritatea ÎCCJ. O fi fost victimă colaterală sau chiar una țintită, dar cert e că au distrus și autoritatea ÎCCJ, în sensul că, pe lângă deciziile CCR, devin facultative și deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că, dacă un judecător încalcă o decizie a ÎCCJ, nu pățește nimic (…).
Eu aștept să văd dacă Înalta Curtea va sesia CCR-ul. Dacă nu o sesizează, înseamnă că asistăm la un scenariu de o gravitate enormă, scris de nu știu cine, gândit de nu știu cine, dar oricum în cercuri care nu numai că sunt îndepărtate de țara asta, ci nu au nicio treabă cu țara asta. Probabil că direct de la Bruxelles. E vorba de principiul cui folosește. Ar trebui să vedem cui folosesc toate aceste modificări și probabil că acolo s-au și gândit“, a spus avocatul Toni Neacșu.
NapocaNews