La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a avut loc miercuri seara, 19 octombrie 2022, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj. În cadrul evenimentului s-au analizat activităţile educaţionale şi de formare religioasă a elevilor şi s-au prezentat reperele metodologice pentru disciplina Religie, titrează Radio Renașterea.
Ședința de lucru s-a desfășurat începând cu ora 18:00, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare și le-a adresat cadrelor didactice câteva sfaturi duhovnicești, iar la finalul întâlnirii le-a dăruit tuturor cartea „Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș. Mărturii de suflet”, recent apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire ierarh.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, în calitate de invitat special al întâlnirii, a susținut o prelegere, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Text și context. Șapte principii pedagogice extrase din parabola Semănătorului”
Alocuțiuni au mai rostit încă doi invitați: preotul prof. George Jambore, inspector patriarhal la Sectorul Teologic Educaţional al Patriarhiei Române, prin intermediul platformei Zoom, care a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector școlar general în cadrul Ministerului Educației Naționale şi Cercetării Ştiinţifice, prezent fizic alături de profesorii clujeni.
În cea de a doua parte a întâlnirii, inspectorul școlar pentru disciplina religie din cadrul ISJ Cluj, preotul prof. Marian Sidon, a prezentat câteva aspecte de ordin administrativ. Au mai fost aduse în discuție acțiuni viitoare, precum și programele școlare actuale, organizarea cercurilor metodice și prezentarea metodologiei de organizare și desfășurare a competițiilor școlare.
La consfătuire au participat cei peste 150 de profesori de religie din județul Cluj, atât cei care predau religia ortodoxă, precum și profesorii tuturor confesiunilor existente la nivelul județului Cluj.
NapocaNews