Să ajungi secretar general NATO trebuie sacrificii? Economistul Ilie Șerbănescu a spus că există varianta ca un conflict militar Rusia contra NATO să aibă loc chiar pe teritoriul țării noastre.

Fostul ministru al economiei a spus că în sprijinul acestui vin faptul că americanii au adus în România Divizia 101 aeropurtată, care nu a mai fost adusă pe Continent de la debarcarea din Normandia, dar și faptul că Guvernul Ciucă livrează arme Ucrainei.

Ilie Șerbănescu vine și cu un nou argument: marile firme americane au plecat sau sunt pe punctul de a pleca din România.

„Eu cred că indiferent ce spunem, dacă se întâmplă războiul – aș spera să nu, să se înfrunte NATO cu Rusia, totul va porni cu implicarea României pe teritoriul României, să fie foarte clar!

Vă spun de ce: e cel mai departe loc din NATO, de America. America a participat după cel de-Al Doilea Război Mondial la 7-8 mari războaie. Niciunul nu a avut loc pe teritoriul american. E interesată să fie războiul cât mai departe. În al doilea rând, în zona aceasta a României sunt cele mai slabe interese din punctul de vedere al Americii. Economico-politic spun. Vă amintesc: cea mai mare companie petrolieră americană, cea mai mare din lume, a plecat cu afacerile din România cu puțin timp înainte de războiul din Ucraina. În timpul războiului, Ford a plecat de la Craiova și i-a lăsat pe turci. Au plecat. Nu dai un asemenea mesaj în timpul războiului! Acesta e un mesaj! (…) A plecat Exxon, acum pleacă și CarLine. A început deja. Este clar, se știe că vor să vândă. Acestea sunt mesaje”, a declarat Șerbănescu, pentru România TV.

Ilie Șerbănescu se alătură vocilor lucide Andrei marga sau Vasile Dîncu care vorbesc de negocieri și pace.

Napocanews