Primarul Clujului, Emil Boc, a fost ales joi, 29 septembrie, președintele Comitetului European al Regiunilor pe politica de coeziune teritorială și bugetul UE. Acesta a susținut reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale și regionale din Europa, în cadrul ședinței Comitetului European al Regiunilor, susținută în Cehia. 

„Am susținut azi, cu ocazia dezbaterii documentului „Viitorul politicii de tineret în Uniunea Europeană. Reflecții privind politica de tineret și integrarea aspectelor legate de tineret în contextul Anului European al Tineretului 2022”, nevoia de a recomanda tuturor statelor din Uniunea Europeană să modifice legislația electorală în direcția stabilirii vârstei de 16 pentru votul în alegerile locale și regionale.

Această măsură trebuie să fie completată cu încurajarea tinerilor de a participa la viața publică și cu alegerea lor în funcții publice reprezentative.

Recomandarea a fost adoptată în cadrul documentului menționat mai sus de către Comisia pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură a Comitetului European al Regiunilor”, a transmis Emil Boc pe pagina de socializare.

Românii nu împărtăşesc opinia primarului din Cluj-Napoca. 
„O decizie complet greșită. Tinerii de până în 16 ani sunt de-obicei ținta ideologiilor de stânga”
„La 16 ani sunt copii, iar copiii sunt influenţabili”
„Din păcate realitatea vieții cu toate challenge-urile ei vine mult mai târziu în viața, şi în nici un caz la 16 ani. Este complet greșit ca persoanele acestea să decidă pentru cele care duc greul societății”
„Adică considerăm că un om de 16 ani e prea puţin matur să îi dai dreptul să conducă o mașină, dar îi dai pe mâna o responsabilitate mai mare?”

NapocaNews