Călugării pot fi chemați să lupte în Ucraina dacă au un act militar, a transmis agenția rusă RBC, citând un răspuns oferit la linia telefonică 122, deschisă de autorități pentru a răspunde la problemele cu mobilizare parțială.

„Toți cetățenii Federației Ruse care se află în rezerva forțelor armate sunt supuși mobilizării. Chiar dacă nu a servit niciodată în aramtă, dar are în mână legitimația militară, un preot poate fi chemat la mobilizare parțială. El este cetățean al Rusiei, ca toți ceilalți”, s-a a explicat la linia telefonică, potrivit libertatea.ro.

Anterior, Vahtang Kipșidze, șeful adjunct al Departamentului Sinodal pentru relațiile bisericii cu societatea și mass-media, declarase că preoții pot participa la operațiunea militară din Ucraina doar în calitate de duhovnici.

„Preoții servesc în armată drept capelani militari. Aceasta este singura oportunitate pentru ei de a participa la o operațiune militară”, afirmase Kipșidze.

Alexei Osipov, profesor al Academiei Teologice din Moscova, doctor în teologie, a subliniat, de asemenea, că membrilor clerulului le este interzis să ia arme în mâini pentru a ucide oameni: „Sunt folosiți pe front ca medici ai sufletelor”.

Patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, le-a vorbit credincioșilor ruși în predica de duminica trecută despre „jertfa în timpul îndeplinirii datoriei militare” care „curăță toate păcatele”.

NapocaNews