Nosfe a murit subit la doar 37 de ani. Soția sa a postat ultimele imagini cu el înainte de pierderea vieții celebrului artist.
În vârstă de 37 de ani, rapperul Nosfe activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra Benz. De asemenea, Nosfe a colaborat și cu Ruby pentru piesa „Condimente”. Era de 20 de ani în piața muzicală. Nosfe s-a născut pe 24 martie 1985 în Galați. A performat în primul său concert în Galați, iar al doilea a fost în Brăila. Nosfe era căsătorit și avea o fetiță. A lansat mai multe albume printre care „Uncle Benz”, „Caps Locked”, „Rollin Stoned 2” și „Înainte Nosferatu”.
„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, a transmis Șatra Benz.
Soția sa a postat azi noapte, cu puțin timp înainte de moartea lui Nosfe, imagini de la un concert.
NapocaNews