România are parte de cea mai mare creștere economică din Europa, în ultimii 20 de ani. Decalajul față de Occident era unul uriaș în anul 2000, dar țara noastră a avut parte de o creștere de 800%, ceea ce a mai atentuat diferențele.

România are de recuperat un decalaj uriaș, ținând cont că avea în anul 2000 un PIB de numai 37,28 miliarde de dolari. În 2022, acesta este estimat să ajungă la 286,51 miliarde de dolari, conform datelor Statista, informează Adevărul.

Decalajul încă existent se poate vedea cel mai bine în datele PIB per cap de locuitor. România a evoluat, într-adevăr, de la un PIB/capita de 1.669,98 dolari în anul 2000 la un PIB/capita de 14.825,21 dolari în anul 2022.

Însă spre comparație PIB per capita era în Germania de 24.003,70 dolari în anul 2000 și este în 2022 de 48.397,8 dolari.

Spre comparație, în aceeași perioadă, creșterea economică din Bulgaria a fost a doua cea mai mare din Europa, de 669%, pe locul trei situându-se Lituania, cu 628%, urmată de Estonia cu 617% și de Letonia cu 544%.

Următoarele țări cu cele mai mari creșteri economice sunt Albania cu 465%, Slovacia cu 464%, Cehia cu 367%, Polonia cu 313% și Ungaria cu 310%.

NapocaNews