Membra Aspen de partea lui Zelenski. Noul guvern de extremă dreapta al Italiei a emis joi un decret ce validează continuarea furnizării de arme către Ucraina în 2023, în continuitatea politicii duse de administraţia precedentă, informează AFP.

Decretul prelungeşte până pe 31 decembrie 2023 autorizaţia privind „transferul de mijloace, de materiale şi de echipamente militare către autorităţile guvernamentale ale Ucrainei”, potrivit comunicatului.

După ce şi-a preluat mandatul în octombrie, şefa guvernului italian Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist Fratelli d’Italia, a reiterat sprijinul său pentru Kiev şi importanţa NATO. În primul său discurs susţinut în Parlament, ea a promis că va „continua să fie un partener fiabil al NATO în susţinerea Ucrainei”.

Predecesorul ei Mario Draghi era un susţinător ferm al Ucrainei, însă problema livrării de arme către Kiev a divizat Mişcarea 5 Stele, membră a coaliţiei aflate la putere, provocând căderea guvernului şi noi alegeri care au condus-o pe Giorgia Meloni la guvernare.

Parlamentul italian are acum 60 de zile pentru a transforma decretul în lege.

În pofida eforturilor Giorgiei Meloni de a-i asigura pe aliaţii occidentali de sprijinul Italiei pentru politica UE şi NATO asupra Ucrainei, în special în ceea ce priveşte sancţiunile, legăturile strânse pe care doi dintre partenerii săi din coaliţie le au cu Moscova au suscitat întrebări. Matteo Salvini şi partidul său Liga, la fel ca fostul premier Silvio Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, afişează de multă vreme relaţii bune cu Kremlinul.

NapocaNews