Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării, care este şi unul dintre cei mai importanţi fermieri din ţară, arădeanul Dimitrie Muscă, a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest faţă de poziţia Austriei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, relatează Agerpres

Dimitrie Muscă a declarat, pentru Agerpres, că, imediat ce Austria a votat împotriva aderării României, a dispus angajaţilor firmelor sale să închidă conturile la băncile austriece, iar pe viitor nu va mai cumpăra motorină de provenienţă austriacă pentru campaniile agricole, în condiţiile în care foloseşte anual până la 1.500 de tone de motorină.

„Am dispus închiderea conturilor la băncile austriece pentru firmele mele din Curtici şi Olari, iar procedurile sunt deja în curs. Eu cred că românii trebuie să fie acum uniţi şi să facă la fel. Nu vreau să mai lucrez în veci cu băncile austriece. În plus, nu mai cumpăr motorină de la companiile austriece. Eu folosesc anual, pentru a lucra cele 7.600 de hectare de terenuri agricole, între 1.000 şi 1.500 de tone de motorină”, a spus Dimitrie Musca.

El i-a îndemnat pe români „să nu-şi mai cheltuie banii pe produse austriece sau pe excursii în această ţară”.

NapocaNews