Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea autorizării lucrărilor de construire unui nou pod, la ieșirea din localitatea Ciurila spre satul Sălicea, la km 17+700 al drumului județean DJ 107R.

            Nevoia edificării unui nou pod peste valea Sălicei este determinată de starea tehnică a acestuia, construcția fiind edificată în anul 1960. Se impune a fi precizat faptul că acest pod nu prezintă vreun pericol în momentul de față, el putând fi traversat în deplină siguranță.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Această investiție realizată din bugetul propriu al forului administrativ județean va contribui la creșterea siguranței de circulație pe acest drum județean. Am agreat soluția indicată de specialiști, aceea de a construi un pod nou, care să corespundă celor mai noi normative în domeniul și care să poată fi folosit în siguranță o perioadă cât mai lungă de timp”.

Noul pod va avea o lungime dublă față de cel actual, respectiv de peste 10 metri și va fi realizat din elemente din oțel și beton. Structura rutieră va fi aceeași cu cea de pe drumul județean DJ 107R, protecția fiind asigurată de parapetul metalic și de semnalizările rutiere corespunzătoare.

Pe perioada execuției lucrărilor, prevăzute să înceapă în primăvara anului următor, circulația auto și pietonală se va desfășura pe un pod provizoriu, amplasat în aval.

Radu Ștefan