înainte de Plecare
am încercat să-mi alin gândul
apoi văzul şi mirosul
din vremuri pandemice
pentru a nu mă pierde
printre poalele brazilor de sărbători
mi-am propus să mărşăluiesc
doar prin întuneric
urmând fluturii de noapte şi liliecii
singurii care aveau trecere liberă
nevaccinaţi fiind –
peste Poienile Muntelui Carmel
fără odihnă aşadar
înainte şi doar înainte
marginile clipelor trecute
mă îndeamnă să păşesc
continuu
să-mi demonstrez că sunt viu…

de Gelu DRAGOŞ