Distribuie articolul

Acuzația vine la puțin timp după ce USR a criticat guvernul PSD-PNL pentru emiterea acestei ordonanțe care introduce, practic, „taxa pe soare”.

Surse guvernamentale susțin că OUG a avut avizele de la ministerele și instituțiile conduse de PSD: SGG, ANRE, Ministerul Finanțelor, iar miniștrii PSD nu au ridicat nicio obiecție în ședința de guvern în care a fost adoptată ordonanța.

„Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, într-o postare publicată pe Facebook.

USR a acuzat guvernul Ciucă de emiterea unei ordonanțe de urgență „care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare”, care îi vizează pe cei care au investit în panouri fotovoltaice.

Reprezentanții USR semnalează că Guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin OUG, în plină criză energetică,„taxa pe soare”. Ordonanța a fost emisă chiar înaintea vacanței de Ziua Națională, „noaptea ca hoții”, transmite USR.

Taxa pe soare vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă., potrivit USR. Conform noii Ordonanțe, Cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.

USR a cerut stoparea publicării în Monitorul Oficial a ordonanței pe motiv că actul normativ pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.

NapocaNews