Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut într-o familie românească cu trei copii, în Țara Făgărașului. A învățat la liceul „Radu Negru” din Făgăraș. A urmat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj, scrie Uniți Schimbăm.
Ion Gavrilă-Ogoranu a făcut parte din Frăția de Cruce Negoiul, organizația de tineret a Mișcării Legionare și a fost un militant al acestei organizații.
S-a angajat ca luptător anticomunist în facultate, la Cluj. S-a încadrat cu întreaga viață deplin și pentru totdeauna în Rezistența armată anticomunistă din România, conducând șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. Pentru activitatea sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze.
Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, când aceasta a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon.
Fragmente din testamentul politic al Grupului Carpatin Făgărășean:
„Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat și au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistența armată anticomunistă făgărășeană și care nu au nici mormânt, nici cruce.
Am scris pentru a lăsa mărturie ca acest colț de țară nu și-a plecat capul de bunăvoie în fața comunismului. Să se știe că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat fața României, pătată de lașități și trădări. Copiilor și nepoților să nu le fie rușine să se numească români”.
„Pe potecile munților acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria si conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și crezul nostru am purtat ca o povară scumpă, visuri,doruri și gânduri izvorâte și călite în dragostea pentru neamul nostru, pentru vremurile ce vor sa vie.
Ion Gavrilă Ogoranu și-a scris memoriile sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” în șapte volume. A mai scris „ Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, „Amintiri din copilărie” și „ Iuda”.
Despre perioada sa de revoltă anticomunistă a fost făcut filmul „Portretul luptătorului la tinerețe ”(2009).
La un moment dat, într-o dimineață friguroasă, partizanii făgărășeni conduși de Ion Gavrilă Ogoranu au întâlnit, pe o potecă de munte, un biet copil de 12-13 ani care se ducea cu oile. Era amărât, desculț și aproape despuiat, tremura de frig. Se uita cu ochii holbați la armele partizanilor, neștiind ce să creadă.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a așezat lângă băiat, i-a vorbit frumos, l-a liniștit și l-a întrebat despre viața lui. Copilul i-a povestit că tatăl îi murise pe front, în luptă cu rușii, iar tatăl vitreg îl bătea deseori, de bătăi nescăpând nici mama sa. Din vorbă-n vorbă, micuțul a vrut să le ofere partizanilor ”un călcâi de pâine uscată”, fapt ce i-a emoționat pe luptătorii anticomuniști, care i-au dăruit puținul zahăr pe care-l aveau.
Înaintea despărțirii, ”Moșul” Ion Gavrilă Ogoranu – numit, de securiști, ”inamicul public numărul 1 al Securității” – i-a explicat situația partizanilor sub forma unei povești, spunându-i că și ei erau copii necăjiți, alungați din împărăția Împăratului Roșu. ”Ne ducem unde se bat munții în capete”, i-a zis Ion Gavrilă Ogoranu, apoi l-a rugat să nu spună nimănui că i-a văzut, pentru ca Împăratul Roșu să nu le ia urma. Copilul i-a privit cu ochii mari, mirat și înduioșat.
NapocaNews
