Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a reacţionat, miercuri, la verdictul UBB Cluj privind plagiatul tezei sale de doctorat.
Ministrul Lucian Bode spune că Universitatea Babeș-Bolyai că a folosit o „judecată de valoare goală de semnificație academică” în analizarea tezei sale de doctorat și că „sintagma „profund viciată” e o apreciere subiectivă a Comisiei”.
„Cu privire la hotărârea de astăzi a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, fac următoarele precizări:
- Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub același stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică și un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim.
- Metoda de citare folosită este în deplină concordanță cu standardele academice de la momentul susținerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma „profund viciată” e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificație academică, cât timp normele au fost respectate.
- În ultimii ani, teza mea de doctorat a parcurs absolut toate etapele de analiză și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare. Aceasta a fost verificată anti-plagiat de către Universitatea Babeș-Bolyai și de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ambele instituții, în mod oficial, au certificat autenticitatea lucrării. Este o altă realitate pe care o voi aminti, public, de câte ori va fi necesar.
- Procedural și legal, există cel puțin două probleme izbitoare:
• Conform legii, Comisia de Etică se poate pronunța doar în ceea ce privește soluționarea sesizărilor privitoare la abateri ale membrilor comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități, în mod evident, fapt confirmat de pct. 8 alin. (3) din Hotărârea nr. 1 din 2023 a Comisiei de Etică.
NapocaNews