În vara anului 2022 am pornit, împreună cu soțul, într-un pelerinaj prin țară, în programul nostru fiind incluse județele Bistrița-Năsăud, Maramureș, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț. În expediția noastră am vizitat case memoriale, baraje și lacuri artificiale, muzee de artă dar și în aer liber, cetăți, mănăstiri, cheiuri, trecători etc.

După o noapte petrecută la Colibița, în Bistrița-Năsăud, într-o zonă căreia i se mai spune și „raiul pe pământ”, am pornit spre Sighetul Marmației. În drum ne-am oprit la Casa Memorială Liviu Rebreanu, despre care voi vorbi cu altă ocazie, apoi la Casa Memorială George Coșbuc, pe care am să v-o prezint în continuare așa cum am perceput-o prin inima și sufletul meu, dar și prin informațiile prețioase de la muzeograful-ghid de acolo.

George Coșbuc (născut pe 20 septembrie 1866 în Hordou – care aparținea de Imperiul Austriac, actualmente județul Bistrița-Năsăud) reprezintă nu numai țăranul român ci și spiritul românesc în plenitudinea sa. Poetul ardelean a fost și va fi iubit de români pentru poeziile sale care vor rămâne în vistieria literaturii românești. Muzeograful, un om volubil în pieptul căruia bate o inimă cu adevărat românească, ne-a întâmpinat cu un călduros „Bine ați venit în casa marelui nostru poet George Coșbuc!” Apoi a început să ne destăinuie despre familia și viața acestuia.

„Această casă datează din 1840 și este una dintre cele mai vechi și apreciate locuințe din Țara Năsăudului. Pe atunci oamenii satului mergeau cu carele trase de boi și bivoli și aduceau, din cariera de la 20 km, piatră brută. Aceștia se numeau ordoni, de unde se trage și numele satului, Hordou, până în 1925”

Poetul George Coșbuc a fost al optulea din cei 14 copii ai părintelui greco-catolic, Sebastian, și Maria, fiică de preot din localitatea învecinată, Salva. Din cei 14 copii doar 6 au ajuns la maturitate, ceilalți au fost răpuși de bolile vremii: febra tifoidă, tuberculoza și holera, deoarece la acea vreme nu se inventase vaccinul și nu se găseau tratamente medicale. De exemplu vaccinul contra holerei a fost descoperit în 1913 de către Ioan Cantacuzino și a fost testat în 1916 pe soldații noștri din Primul Război Mondial.

Din cei 6 copii care au rămas în viață, 3 fete, una căsătorită în sat și celelalte două după preoți în localitățile vecine, iar cei 3 băieți, cel mare a dus tradiția familiei mai departe și a absolvit Seminarul de Teologie de la Gherla, în casă rămânând „Georgică a Popii din Hordou și fratele său mai mic Aurel”.

Muzeograful-ghid ne prezintă pe îndelete întreaga casă. În camera de oaspeți vedem Mobilierul austriac Wilhelm II, pe masă este Psaltirea lui Coresi și multe alte obiecte care aparțin inventarului familiei poetului. Alături este camera, un fel de chilie, locul de rugăciune al familiei.

Ne sunt prezentate cele două camere care în 1922 au devenit muzeu. „Acesta este primul muzeu memorial din Ardeal! În 1922 între aceste două tocuri de ușă s-a ridicat un perete, delimitând aceste două camere, muzeul, de restul casei. A fost adusă o placă de marmură de la Cluj pe data de 14 mai a anului 1922 de către profesorii și studenții de la Facultatea de Medicină, reprezentați de decanul facultății, domnul Iacob Popovici, iar muzeul a fost investit de către bunii săi prieteni, Octavian Goga, ministrul culturii din acea vreme, și primul ministru Alexandru Vaida Voievod. Atunci au fost aduse îmbunătățiri clădirii, iar ghid va deveni Aurel, fratele mai mic al poetului care și locuia în cealaltă porțiune din casă”

Holul sau tinda era în același timp și bucătărie, iar în hambar se țineau alimentele.

Apoi pătrundem în camera de zi a familiei, pe partea cu soba sunt paturi mai înalte și pătuțuri.

În camera literară sunt ilustrate „treptele vieții poetului” cu părinții, școala din sat din acele vremuri etc.

George Coșbuc a învățat în satul natal doar clasa I. Clasele II și III le-a urmat în localitățile vecine, iar din clasa a IV-a a fost trimis la Năsăud. Pe acea vreme, fiind sub imperiul austro-ungar, se făceau doar 3 clase și 3 discipline: cititul, scrisul și calculul matematic. Pe atunci nu oricine își permitea luxul să-și trimită copilul mai departe. Mai aflăm că pe acea vreme din clasa a V-a copiii aveau la școală, pe săptămână, 5 ore de latină, 3 ore de greaca veche, iar maghiara și germana erau indispensabile fiind considerate limbi materne.

Primele poezii ale poetului au fost publicate când era elev în clasa a X-a. În adolescență i-au fost publicate 22 poezii în „Muza Someșană”, o revistă care aparținea societății literare a liceului, numită „Renașterea virtuții române”, societate pe care poetul o va conduce cu bună credință începând din clasa a XII-a, preluată de la profesorul său de limba română.

Tânărul poet, George Coșbuc, ajunge student în filozofie și litere a Universității Franz Iosef din Cluj unde, pe lângă orele de studiu, se ocupă și cu traducerea unor volume din greacă, latină și germană. Astfel traduce 480 de poeme din greaca veche din 92 de scriitori antici

În timpul facultății a scris un poem de 600 de versuri, un fel de basm versificat „Pepelea din Cenușă”. A scris peste 400 de poeme și legende populare din jurul Năsăudului cum ar fi: „Blestem de mamă”, „Pe pământul turcului”, „Fata craiului din cetini” și altele.

George Coșbuc colabora încă din timpul studenției cu marile reviste ale vremii ca „Familia” din Oradea condusă de Iosif Vulcan, (în care Mihai Eminescu și-a publicat prima poezie „De-aș avea”, 1866), și „Tribuna” din Sibiu condusă de Ioan Slavici. Tot aici i s-a publicat „Filosofii și plugarii” și „Nunta Zamfirei”.

Dar iată că, așa cum se întâmpla cu toți tinerii, i-a venit ordin de încorporare în armata austro-ungară. Hotărât să nu facă armata sub steagul austro-ungar, Coșbuc a trecut munții din Ardeal în Țara Românească. S-a întors în satul natal după 20 de ani, revăzând mirificele plaiuri ale copilăriei sale pe care le descrie cu inima și sufletul în poezia „Mama”.

Poeziile sale au mai fost publicate în „Convorbiri literare” și în „Moftul român” al lui I.L. Caragiale, cu care se și împrietenește. „Între anii 1893-1904, la numai 38 de ani, desăvârșește patru volume de poezii, poezii care au fascinat toate vârstele, copilăria, adolescența, maturitatea, dar și toate categoriile sociale, „Povestea gâștelor”, „Vestitorii primăverii”, „La oglindă”, „Numai una”, „Dușmancele”, „Regina Ostrogoților”, „Trei Doamne și toți trei”, „Moartea lui Gelu”, „Moartea lui Fulger” etc. Din creațiile sale n-au lipsit poeziile de revoltă socială în care autorul scoate în evidență forța morală a omului din popor, setea lui de libertate. Astfel s-a născut poezia „Noi vrem pământ”.

George Coșbuc a avut o înaltă ținută culturală cu contribuții deosebite în pedagogie. El a scos un Abecedar și 13 manuale de citire pentru clasa a II-a și a III-a. după care elevii din Regat au învățat timp de 16 ani. Dar din creația poetului năsăudean nu a lipsit nici proza, dedicând lui Carol „Povestea unei coroane de oțel” sau „Războiul nostru pentru neatârnare”. Din arsenalul său literar n-au lipsit lucrările geografice în care descrie peisajele plaiurilor românești.

Poetul ardelean „a tradus integral Odiseea lui Homer și jumătate din Iliada, dar și Divina Comedie a lui Dante Alighieri. A învățat singur limba italiană și a făcut numeroase călătorii în Italia pentru a-și aprofunda studiile. A tradus și Eneida lui Publius Vergilius Maro pentru care a obținut marele Premiu al Academiei Române. De asemenea a tradus, din limba germană, textele sacre care aparțineau culturii indiene…”

George Coșbuc a avut un singur copil, Alexandru, care și-a pierdut viața într-un accident de mașină, pe 26 august 1915, la vârsta de 20 de ani, când terminase anul II de facultate. Undeva în Gorj, era cu un prieten de familie în mașină când acesta a evitat o căruță și mașina s-a lovit de un pietroi și s-a răsturnat. Prietenul său a decedat pe loc iar el, lovit la cap, a fost luat de săteni într-o căruță cu paie și perne și dus la spitalul din Tg Jiu. Din păcate, pe treptele spitalului unicul copil al poetului s-a stins din viață. Durerea a fost atât de mare că după nici trei ani marele poet s-a stins din viață, pe 9 mai 1918, în urma unei comoții cerebrale, înainte de a-și vedea visul, Marea Unire a tuturor românilor sub același steag, de la 1 Decembrie 1918.

Mai tânărul romancier Liviu Rebreanu, din aceeași zonă cu poetul, Bistrița-Năsăud, afirma într-o conferință că: „trăiește poetul George Coșbuc și va trăi prin opera sa și tot atât cât va trăi neamul nostru românesc”. Din păcate, după 89, „pământul lui Coșbuc” a fost vândut străinilor, împreună cu pădurile, de către trădătorii de la conducerea statului, iar de învățământul românesc s-a ales praful, în școală nu se mai pune preț pe valorile noastre naționale.

Totuși să sperăm că oamenii de cultură vor duce mai departe identitatea neamului românesc și vor pune la loc de cinste, pe piedestalul românesc, personalitățile culturale ale neamului nostru.

Cristina NĂLBITORU