Distribuie articolul

Patriarhul României i-a primit joi la amiază pe slujitorii Catedralei Patriarhale cu vestea Botezului Domnului. Cu acest prilej, Preafericirea Sa le-a vorbit despre caracterul cosmic al sărbătorii care a început deja prin sjuba Vecerniei și despre semnificația primirii preotului cu ajunul de către credincioși.

Patriarhul Daniel s-a referit la slujbele deosebite din Ajunul Botezului Domnului – Ceasurile împărătești și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În aceste slujbe și cântări s-a spus că „s-a arătat în lume astăzi Cel care a făcut lumea”.

„Adică, în lume, S-a arătat la râul Iordanului Hristos Fiul lui Dumnezeu cel veșnic în Care, prin Care și pentru Care a fost făcută lumea. Când Dumnezeu a făcut lumea în planul Lui Fiul Său cel veșnic este centrul atenției și primește de la Dumnezeu Tatăl lumea ca dar”, a explicat Preafericirea Sa în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală.

„Apoi, este rânduit să vină în lume pentru a arăta iubirea Tatălui față de lume și a întoarce lumea spre a mulțumi Tatălui. De aceea Mântuitorul instituie slujba mulțumirii, a Sfintei Euharistii”.

„Hristos Domnul nu vine în apele Iordanului ca simplu om din lume, ci ca fiind Creatorul, Ziditorul lumii. Se sfințește firea apelor odată cu Botezul Său în Iordan după cum s-a sfințit pântecele Fecioarei când S-a zămislit din ea și peștera din Betleem unde S-a născut”.

„Creatorul vine în formă văzută, în chip de om, în creația Sa. De aceea, sărbătoarea aceasta are o dimensiune cosmică”, a subliniat Patriarhul Daniel.

Patriarhul României a menționat că sărbătoarea Botezului Domnului se numește și Arătarea Domnului, Teofania sau Epifania amintind că termenul de „epifanie” se referea în antichitate la arătarea împăratului sau regelui în public, mulțimilor.

Semnificația primirii preotului cu ajunul

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că în ajun, preoții vin de la biserică cu apă sfințită și cu icoana Botezului Domnului „pentru a binevesti sărbătoarea, pentru a aduce binecuvântarea Sfintei Treimi în fiecare casă, dar și pentru a aminti fiecărui creștin că el a fost botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.

„Sărbătoarea Botezului Domnului este temelia pentru Botezul creștin în numele Preasfintei Treimi. Botezul lui Ioan era spre iertare de păcate însă nu oferea harul mântuitor care vine prin lucrarea Duhului Sfânt”.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Părintele Patriarh a subliniat că așa cum a spus la Botezul lui Iisus în Iordan „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit” Dumnezeu Tatăl spune și la botezul fiecărui om.

„Prin faptul că oamenii cred în Hristos și se botează în numele Sfintei Treimi, ei sunt înfiați, nu sunt simpli robi, ci primesc calitatea de fiu”.

Citând explicațiile Sfântului Vasile cel Mare, Patriarhul a spus că botezul creștin aduce iertarea păcatelor, demnitatea de fiu după har al lui Dumnezeu și arvuna învierii, căci prin botez omul deja se îndreaptă spre viața veșnică.

„Botezul este un mare dar”, a concluzionat Părintele Patriarh.

NapocaNews