Ministrul maghiar al afacerilor externe și al comerțului, Péter Szijjártó, a declarat că situația etnicilor maghiari s-a deteriorat, în ciuda statutului de candidat la UE al Ucrainei, potrivit Remix News.

Acesta afirmă că Ungaria se aștepta ca situația comunităților maghiare din Ucraina să se îmbunătățească în timpul negocierilor privind candidatura Ucrainei la aderarea la UE.

Ministrul de externe al Ungariei a remarcat că aceasta ar fi o procedură logică, corectă și regulată, dar nu asta se întâmplă.

În cadrul unei întâlniri a miniștrilor de externe ai UE la Bruxelles, el a afirmat că legile privitoare la minorități, adoptate în decembrie, creează o situație și mai gravă, care, împreună cu atacurile juridice substanțiale, reprezintă un motiv de îngrijorare serioasă.

Ministrul a spus că legile inițiale din 2015 ar trebui refăcute și a considerat inacceptabilă incapacitatea de a înființa școli în limba maghiară. Din 2015, o serie de legi ucrainene nu numai că au restrâns drepturile maghiarilor, ci și ale altor grupuri etnice și culturale care trăiesc în Ucraina, inclusiv ale românilor

„Atacurile împotriva maghiarilor și acțiunile anti-maghiare fac foarte dificilă luarea unor decizii în perioada următoare, mai ales că vorbim de sacrificii pe care Ungaria ar trebui să le facă pentru a sprijini Ucraina”, a spus el.

„Prin urmare, ne așteptăm ca Ucraina să respecte drepturile comunității naționale maghiare și ne așteptăm ca Uniunea Europeană să acționeze în această chestiune”, a adăugat el.

NapocaNews