PMP solicită restaurarea „Hotelului Concordia” şi transformarea sa într-un muzeu al Unirii Principatelor Române, se arată într-o scrisoare deschisă către ministrul Culturii,  Lucian Romaşcanu, semnată de președintele PMP, Eugen Tomac:

“Domnule ministru, În contextul sărbătoririi a 164 de ani de la înfăptuirii Unirii Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în numele Partidului Mişcarea Populară vă solicit să demaraţi demersurile pentru cumpărarea, restaurarea şi transformarea „Hotelului Concordia” (cel la care s-au semnat documentele Unirii) în „Muzeul Unirii Principatelor Române”.

În acest moment, clădirea monument istoric „Hotel Concordia”, situată pe strada Smârdan numărul 39, reprezintă o rană sângerândă pe faţa unui Bucureşti şi aşa tot mai lipsit de personalitate şi respect faţă de un trecut încărcat de semnificaţie. Din cauza nepăsării actualilor proprietari şi pentru că statul român nu a considerat necesară valorificarea sa culturală, acest imobil stă să se prăbuşească. Odată cu el, am putea pierde un reper arhitectural şi istoric de mare însemnătate.

NapocaNews