Potrivit celui mai recent studiu realizat de Transparency International, Ungaria este percepută drept cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană. România și Bulgaria se situează, de asemenea, în primele trei poziții ale clasamentului.

Studiul a analizat percepţia nivelului de corupţie în sectorul public în 180 de state, folosind un punctaj care pleacă de la zero (foarte corupt) până la 100 (deloc corupt). În urma analizei efectuate de Transparency InternationalUngariei i s-au acordat 42 de puncte, situându-se astfel pe locul 77 din cele 180 de țări analizate. Aceasta este, totuși, sub media europeană, care este de 43 de puncte.

România are 46 de puncte și se plasează pe locul 63 la nivel mondial, în timp ce Bulgaria are 43 de puncte și se află pe locul 72 în clasament.

Țara cu cel mai scăzut nivel de percepție al corupției este Danemarca, cu 90 de puncte, urmată de Finlanda şi Noua Zeelandă (87), Norvegia, Singapore, Suedia, Elveţia, Olanda, Germania, Irlanda şi Luxemburg.

Indexul foloseşte date de la companii şi oameni de afaceri, care descriu relaţia cu statul, dar şi de la instituţii precum Banca Mondială sau Forumul Economic Mondial.

Potrivit raportului, media mondială nu s-a modificat de-a lungul ultimului deceniu, rămânând la 43 de puncte, iar 26 de țări au atins minime istorice în 2022. Pe altă parte, 155 de state nu au înregistrat progrese semnificative, în ciuda eforturilor, unele chiar prezentând un declin față de 2012.

NapocaNews