Situația în cazul problemei din Delta Dunării – canalul Bâstroe este simplă: ucrainenii își urmăresc interesul și e dreptul lor s-o facă, iar conducerea României a fost informată și și-a dat acordul. Fie că a fost obligată, fie că nu, este clar că Iohannis, Ciucă și ceilalți din vârf au știut de la început despre ce vor să facă ucrainenii.
Cum, nu? Adică vreți să-mi spuneți că granița NATO cu războiul nu este monitorizată în lung și-n lat, 24 din 24? Sunt sigur că se știe și cât poartă la pantofi amanta pescarului de pe Chilia, darămite lucrările făcute de Ucraina pe granița NATO!
Reacția lui Iohannis a fost mai mult decât elocventă în sensul ăsta. E clar ca lumina zilei. Singurul lucru aflat în dubiu este motivația pentru care s-a aflat, totuși, despre asta: fie că cineva din interior, exasperat, a încercat să determine o reacție publică pentru a se salva ce se mai poate, fie că totul este o regie, astfel încât să nu se spună ulterior că „n-ați făcut nimic”.
Din punctul meu de vedere, bazându-mă pe postura statului român în Europa și circumstanțele internaționale, soarta Deltei Dunării este pecetluită. În lipsa unei minuni – materializată chiar printr-o acțiune curajoasă a unor privați – ucrainenii vor face ce doresc și Delta de azi va fi doar o amintire.
Dar asta, pe lângă sacrificarea comunității românești din Ucraina, va fi doar o parte din prețul plătit pentru politica de slugi practicată în acești 20 de ani.
Și nu va fi ultima pierdere. Dar despre asta, cu o altă ocazie.
Mihai Șomănescu
