Distribuie articolul

Miliardarul George Soros crede că dacă Rusia va fi învinsă în războiul din Ucraina, aceasta va duce la dizolvarea a ceea ce el numeşte „imperiul rus”, lucru care, potrivit lui, va fi salutat de fostele republici sovietice, dornice să-şi regăsească o independenţă reală. În acelaşi timp, miliardarul american consideră că în China sunt întrunite condiţiile pentru o schimbare de regim, chiar dacă asta nu se va întâmpla peste noapte, relatează Reuters și news.ro.

„Ţările din fosta Uniune Sovietică abia aşteaptă să-i vadă pe ruşi înfrânţi în Ucraina, pentru că vor să-şi afirme independenţa”, a declarat George Soros la Conferinţa de Securitate de la Munchen, potrivit unui text al discursului publicat joi de biroul său. „Acest lucru înseamnă că o victorie ucraineană ar duce la dizolvarea imperiului rus. Rusia nu ar mai reprezenta o ameninţare pentru Europa şi pentru lume”, a spus el. „Ar fi o mare schimbare în bine”, adaugă George Soros.

NapocaNews