Sâmbătă, 13 mai 2023, evenimentul „Noaptea Muzeelor” a marcat o nouă pagină a unei experiențe extraordinare, emulația generată în jurul acestei zile dedicate culturii fiind una incredibilă. Pragul Muzeului Mitropoliei Clujului a fost trecut de un număr de peste 930 de vizitatori, aceștia dorindu-și să descopere extraordinarele exponate găzduite de instituția aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Încă de la amiază, numeroși vizitatori au descoperit minunatele icoane, obiecte liturgice, exemplare de carte veche românească, antimise și alte exponate cuprinse în expoziția permanentă „Tezaur de Artă Sacră și carte veche românească”, venirea serii animând și mai mult atmosfera.
Pe măsură ce ora începerii evenimentului special se apropia, familii, tineri, copii de mână cu bunicii lor au venit pentru a lua parte la un regal cultural și muzical.
În mijlocul celor prezenți au poposit Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, acestora adăugându-li-se numeroși universitari clujeni, oameni de cultură, artiști și foarte mulți admiratori ai invitatului special al serii: Maestrul Grigore Leșe. Prezența domniei sale în mijlocul nostru a fost prilejuită de lansarea volumului „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii. Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”, apărut la Editura Lumea Credinței.
În deschiderea evenimentului, moderat de Dl. Dr. Paul-Ersilian Roșca, Directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, a luat cuvântul Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, ierarhul manifestându-și bucuria de a-l avea alături pe cel care, fără îndoială, este unul dintre ambasadorii culturii românești în țară și peste hotare. Editorul și coautorul volumului, Dl. Răzvan Bucuroiu, teolog, editor, scriitor și ziarist de mare prestigiu, a vorbit despre proiectul apariției acestei cărți, veritabil exercițiu de sinceritate și confesiune a unui artist, adeseori considerat introvertit și puțin dispus în a-și deschide sufletul și altfel decât prin muzică.
Punctul central al serii l-a reprezentat splendida alocuțiune a Maestrului Grigore Leșe, o incursiune prin viața și activitatea sa, toate episoadele la care a făcut referire fiind punctate și prin secvențe muzicale în care vocea și fluierul său au încântat sala. Bolțile Muzeului Mitropoliei Clujului au reverberat o muzică profundă, o muzică care a sensibilizat numeroșii vizitatoti și i-a făcut ca, la sfârșit, să-l răsplătească pe marele artist cu ropote de aplauze.
Porțile Muzeului au rămas deschise până la miezul nopții, bucuria reușitei evenimentului fiind amplificată de uriașul interes arătat de cei tineri, grupuri mari de prieteni și amici, familii în care copiii descopereau cu încântare un univers aparte, dovedind că apetitul pentru cultură și frumos nu este o parte a trecutului, ci o realitate a prezentului și o garanție a viitorului.
Muzeul Mitropoliei Clujului mulțumește tuturor celor implicați în reușita acestei ediții, cea de-a XIX-a a Nopții Muzeelor (și a noua la care Instituția noastră participă), voluntarilor, oaspeților de onoare, echipei Radio Renașterea și dumneavoastră tuturor, celor care ne motivați zi de zi să dezvoltăm acest Muzeu și să-i oferim viața pe care orice instituție culturală de profil ar trebui să o aibă. Vă mulțumim!
Dr. Paul Ersilian Roșca
Directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, Sursa: Radio Renașterea