Primarul Emil Boc a felicitat echipa „U” Olimpia Cluj-Napoca pentru obținerea celui de-al 12-lea titlu consecutiv de Campioană a României!

”Echipei FC Universitatea Olimpia Cluj-Napoca – Campioana României pentru al 12-lea sezon consecutiv!
Felicitări „U” Olimpia Cluj-Napoca pentru obținerea celui de-al 12-lea titlu consecutiv de Campioană a României! Clujul rămâne capitala fotbalului feminin din România! Respect și admirație întregii echipe care a făcut posibil acest rezultat de excepție pentru orașul nostru!
Performanțele din acest sezon competițional au scris o nouă pagină în istoria fotbalului feminin românesc. Ați confirmat din nou că locul dumneavoastră este pe lista selectă a echipelor românești cu rezultate remarcabile. Sunteți un model pentru tinerele sportive care aspiră la performanță și un model de profesionalism pentru clujeni.
28 mai este o nouă zi istorică pentru sportul clujean, datorită performanțelor dumneavoastră și a echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca. Cu siguranță, această zi va rămâne întipărită în memoria colectivă a suporterilor mult timp de acum înainte!
Felicitări și mult succes în noul sezon competițional și în parcursul din cupele europene!”, a spus Boc.

Radu Ștefan