Liderul grupării paramilitare Wagner a afirmat că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, inclusiv asupra unui aerodrom, transmite AFP.
”Suntem în cartierul general, este 07:30 dimineaţa” (04:30 GMT), a declarat Evgheni Prigojin într-o înregistrare video postată pe Telegram. ”Siturile militare din Rostov sunt sub control, inclusiv aerodromul”, a adăugat el, în timp ce bărbaţi în uniformă mergeau în spatele său.
Prigojin a mai cerut în înregistrarea video ca ministrul apărării Serghei Şoigu şi şeful statului major Valeri Gherasimov să vină la el, în oraşul Rostov-pe-Don.
Într-o altă înregistrare video, postată de canalul de Telegram pro-Wagner ‘Razgruzka Wagnera’, el poate fi văzut stând între doi generali de rang înalt, dintre care unul este lt. gen. Vladimir Alekseev, care anterior a apărut şi el o înregistrare video în care îi cerea lui Prigojin să-şi reconsidere tentativa declarată de a-i înlătura pe liderii armatei.
„Am ajuns aici, vrem să-i vedem pe şeful statului major şi pe Şoigu. Dacă nu vin, vom bloca oraşul Rostov-pe-Don şi vom pleca spre Moscova”, a afirmat Evgheni Prigojin.
Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este „gata să moară” împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a „elibera poporul rus”.
Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „răzvrătire armată” împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii. Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.
Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat o invazie la scară largă a Ucrainei, numind-o „operaţiune militară specială”, comentează Reuters.
NapocaNews