Mai multe persoane cu autism și dizabilități intelectuale – inclusiv tineri – au fost eutanasiate legal în Olanda, în ultimii ani, după ce au declarat că nu pot duce o viață normală.
Printre aceste cazuri se numără cinci tineri cu vârste sub 30 de ani, care au invocat autismul ca factor unic sau factor major în cererea de a fi eutanasiate, scrie AP.
Bariera dintre eutanasie și eugenie a fost astfel depășită.
În 2002, Olanda a devenit prima țară din lume care a permis medicilor să își ucidă pacienții la solicitarea acestora.
Inițial, oricât de monstruoasă în sine, eutanasia trebuia totuși să respecte o serie de reguli stricte. Printre acestea, ca solicitantul să sufere de o maladie incurabilă care să provoace suferințe fizice și/sau mintale „insuportabile”.
În perioada 2012-2021, aproape 60.000 de persoane au fost ucise la propria cerere, potrivit informațiilor furnizate de comisia de supraveghere a eutanasiei din Olanda.
Pentru a demonstra cum sunt aplicate și interpretate regulile eutanasiei, comisia a publicat documente privind 900 dintre aceste persoane, majoritatea mai vârstnice, suferind de boli precum cancer, Parkinson și SLA (scleroză laterală antropomorfică).
Irene Tuffrey-Wijne, o specialistă în îngrijiri paliative de la Universitatea Kingston din Marea Britanie, și echipa sa au examinat aceste documente pentru a vedea în ce mod medicii olandezi tratează solicitările de eutanasiere în cazurile persoanelor cu autism sau tulburări mintale permanente.
Echipa de la Kinston și-a publicat rezultatele cercetării în revista BJPsych Open în luna mai.
Dintre cele 900 de cazuri, 39 erau ale unor persoane cu autism și/sau cu handicap mintal.
Optsprezece dintre ele aveau vârste mai mici de 50 de ani.
Ca motive de solicitare a eutanasierii, numeroși pacienți au invocat diferite combinații de probleme mintale, afecțiuni fizice, boli sau dificultăți legate de îmbătrânire.
Treizeci dintre pacienți au invocat singurătatea ca motiv de suferință insuportabilă pentru eutanasiere.
Opt au declarat că singurele cauze ale suferinței lor erau legate de deficiența intelectuală sau autismul lor: izolare socială, lipsa de adaptare la factorii înconjurători sau incapacitatea de a-și adapta gândire.
Tuffrey-Wijne a comentat:
„Nu am nici o îndoială că aceste persoane sufereau. Dar societatea chiar este împăcată când transmite acest mesaj că nu există nici un alt mod de a le ajuta și că e mai bine să fie moarte?”
Dintre țările în care eutanasia a fost legalizată, Olanda este singura care publică informații despre cazurile controversate.
Cu toate acestea, și aici transparența se limitează la cazurile pe care medicii acceptă să le dea publicității.
Nimeni nu știe cu adevărat ce se află în dosarele închise.
De aceea, chiar și în Olanda este imposibil de știut câte persoane sunt eutanasiate din cauza autismului sau a dizabilităților intelectuale.
Dintre cele opt cazuri de eutanasii pentru dizabilități intelectuale, se numără și unul al unui tânăr de 20 de ani.
În dosarul său se menționează: „pacientul s-a simțit nefericit încă din copilărie”, a fost agresat psihic în mod frecvent și „tânjea după contacte sociale dar era incapabil să relaționeze cu alții”.
Tânărul a cerut să fie eutanasiat după ce a decis că „a fi obligat să trăiască în acest fel ani de zile este îngrozitor”.
De asemenea, printre cazuri se numără și o femeie cu autism de 30 de ani, care suferea și de tulburări de personalitate.
Acesteia i s-a propus într-un azil în care să se bucure de asistență de specialitate, dar medicii săi au respins această alternativă, declarând că femeia nu putea întreține relații sociale și au apreciat că viața într-un azil ar fi fost „prea dificilă”.
Într-un alt caz, medicii olandezi au ajuns la concluzia că autismul și deficiențele intelectuale sunt incurabile și că nu există „nici o perspectivă de ameliorare”.
Drept care pacientul a fost ucis.
Simon Baron-Cohen, director al Centrului de Cercetări privind Autismum de la Universitatea Cambridge, a declarat că este „îngrozitor” ca persoanele cu autism, în loc să beneficieze de mai mult sprijin din partea societății, sunt eutanasiate.
Mai mult, el a subliniat că multe dintre persoanele cu autism suferă și de depresie, ceea ce pune la îndoială capacitatea lor de a judeca limpede atunci când solicită eutanasierea.
De asemenea, persoanele cu autism riscă să nu înțeleagă complexitatea situației în care se află, ceea ce de asemenea face ilegală cererea de eutanasiere.
Dr. Bram Sizoo, un psihiatru olandez, s-a declarat șocat de faptul că tinerii autiști consideră eutanasia drept o soluție pentru ei.
„Unii dintre ei aproape că sunt excitați de ideea de a muri. Ei cred că moartea reprezintă sfârșitul problemelor pentru ei și pentru familiile lor.”
La rândul său, Kasper Raus, profesor de etică și sănătate publică la Universitatea belgiană din Gent, a constatat cât de rapid a „evoluat” eutanasia în Olanda și Belgia în ultimele două decenii.
La legalizarea eutanasiei, a spus el, dezbaterea se făcea în jurul persoanelor bolnave de cancer, nu a persoanelor cu autism.
Tim Stainton, director al Institutului Canadian pentru Incluziune și Cetățenie de la Universitatea din Columbia Britanică, și-a pus întrebarea dacă asemenea cazuri nu există și în Canada, care are cele mai permisive legi privind eutanasia și care nu păstrează și publică dosarele, ca Olanda.
Stainton a declarat:
„A ajuta persoanele cu autism și cu dizabilități intelecutale să moară înseamnă practic eugenie.”
NapocaNews
