Distribuie articolul

Putin, într-un discurs susținut vineri la Forumul Economic de la Sankt-Petersburg, transformat într-o tribună de propagandă a regimului de la Moscova, Putin și-a arătat din nou disprețul și furia față de Zelenski, numindu-l „o rușine pentru poporul evreu”, comunitatea din care face parte președintele ucrainean.

Moshe Azman, prim-rabinul Ucrainei, i-a răspuns liderului de la Kremlin într-un interviu acordat pentru agenția de presă Unian.

„Sunt mândru de președintele Zelenski, pentru că nu a fugit și face tot ce-i stă în putință pentru a ajuta poporul ucrainean. Și nu sunt singurul. Cred că întreaga lume este mândră de el”, a declarat liderul comunității evreiești din Ucraina.

Moshe Azman a subliniat că nu există neonaziști în Ucraina, așa cum susține Putin. „Ucraina este o țară cu oameni cumsecade care își apără patria”, a afirmat el.

Confederația Evreiască din Ucraina i-a dat la rândul ei replica lui Putin printr-un comunicat publicat pe site-ul său.

„Volodimir Zelenski este un lider care a arătat un exemplu de curaj poporului său și lumii întregi. Volodimir Zelenski este un erou nu numai pentru poporul evreu, ci și pentru întreaga națiune politică ucraineană, care include desigur evreii. Suntem mândri de rezistența neclintită a președintelui nostru, care apără valorile democratice, libertățile și drepturile pașnice ale Ucrainei și ale cetățenilor noștri”, afirmă Confederația Evreiască din Ucraina.

Comunicatul mai afirmă că nu există neonazism în Ucraina modernă, mai ales la nivel de stat. „Anume sub președintele Volodimir Zelenski a fost instituită Ziua Ucrainenilor care au salvat evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este sărbătorită la nivel de stat pe 14 mai”, precizează Confederația Evreiască din Ucraina.

NapocaNews