Simion Bărnuţiu a jucat un rol important ca ideolog al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, fiind vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român. Oratoria sa, cu reale calităţi literare, l-a făcut celebru prin cele două discursuri ţinute la Blaj, în mai 1848, rămase până astăzi modele ale genului, potrivit lucrării „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 2005).
S-a născut la 21 iulie/2 august 1808, în comuna Bocşa Română, judeţul Sălaj. A fost fiul Anei şi al lui Ion Bărnuţiu, învăţător. A început şcoala la Şimleu (1817-1820), continuând la Liceul Piariştilor din Careii Mari (1820-1825) şi la Blaj, unde a urmat filosofia şi teologia (1825-1829). A fost profesor la liceul din Blaj şi notar consistorial (1829-1845). În urma unui conflict cu episcopul I. Lemeni, a fost destituit.
Încă de la declanşarea Revoluţiei maghiare, Simion Bărnuţiu a luat atitudine faţă de pretenţiile revoluţionarilor maghiari de a anexa Transilvania la Ungaria. În proclamaţia sa de la 13/25 martie el a revendicat recunoaşterea egalităţii naţiunii române şi a autonomiei Transilvaniei. A elaborat textul importantului manifest „Provocaţiune” răspândit, apoi, în principalele centre ale Transilvaniei, respectiv Blaj, Cluj, Târgu Mureş, Braşov. Respingând declaraţia cu privire la alipirea Transilvaniei la Ungaria, documentul se pronunţa în favoarea recunoaşterii naţiunii române ca egală în drepturi, a admiterii limbii române în administraţie şi în justiţie, pentru desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare.
Congresul naţional românesc, pe care îl preconiza „Provocaţiunea” (o adunare reprezentativă alcătuită din reprezentanţi aleşi), trebuia să creeze mişcării politice revoluţionare româneşti cadrul organizatoric necesar, să reliefeze consensul politic naţional. Uniunea Transilvaniei cu Ungaria, se specifica în document, va putea fi discutată numai atunci când naţiunea română va beneficia în Dietă de o reprezentare proporţională. Fruntaşii români aveau certitudinea că restabilită în drepturile sale legitime, naţiunea română nu avea să accepte uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Documentul elaborat de Simion Bărnuţiu stabilea linia politică ce trebuia adoptată de naţiunea română faţă de Revoluţia în curs de desfăşurare, notează lucrarea „Istoria românilor” (vol. VII, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003).
La întrunirea din 25 aprilie/8 mai 1848 de la Sibiu, a fruntaşilor transilvăneni, Simion Bărnuţiu a supus discuţiei proiectul programului Adunării din 3/15 mai de la Blaj, care cuprindea trei puncte: proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional şi protestul împotriva lipirii Transilvaniei la Ungaria, potrivit lucrării „Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1969). Aceleaşi idei au fost reiterate şi în discursul ţinut la 2/14 mai 1848, în Catedrala Blajului.
Organizat ireproşabil, după o logică stringentă a argumentaţiei şi contraargumentaţiei, analizând cu obiectivitate principalele implicaţii sociale şi naţionale ale proiectatei uniuni, din perspectiva experienţei prezente, dar şi a istoriei, discursul din 2/14 mai 1848 a fost un adevărat model de patriotism şi de demnitate naţională, clădit pe respectul drepturilor celorlalte naţiuni. Ideile discursului evoluează firesc, de la elogiul înflăcărat al libertăţii, pentru care luptă toate popoarele, la examinarea istoriei raporturilor între diferitele naţionalităţi din Transilvania, şi de la definirea conceptelor de libertate şi naţionalitate, la proclamarea hotărârii românilor transilvăneni de a nu ceda nici în faţa amăgirii, nici în faţa forţei şi de a-şi apăra dreptul natural la existenţă şi dezvoltare.
În cadrul discursului, a îndemnat poporul român în totalitatea lui să-şi ia destinul în mâini şi să-şi apere fiinţa şi naţionalitatea, dreptul la limbă şi cultură, la progres şi bunăstare. El a proclamat în acelaşi timp hotărârea românilor de a nu a încălca drepturile altora, căci „o natură le-a născut pe toate naţiunile, o amoare le-a vărsat în inimă spre limba lor, un sentiment de onoare bate în inimile tuturor şi un scop le-a prefipt tuturor şi acest scop nu se poate ajunge dacă va domni una preste alta, ci numai domnind drept egal preste toate”, conform lucrării „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 2005).
Simion Bărnuţiu a fost ales vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Blaj (3/15-5/17 mai) şi a citit jurământul solemn, ce conţinea, într-o formă succintă, aproape toate punctele programului Revoluţiei române şi care a devenit actul fundamental al Adunării. Timp de aproape un an, s-a aflat în centrul tuturor acţiunilor: a fost preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei, s-a ocupat de recrutarea şi organizarea luptătorilor, a scris proclamaţii.
În martie 1849, după înfrângerea mişcării s-a refugiat în Ţara Românească, de unde, după arestări şi eliberări succesive, a ajuns la Viena (sept. 1849). Aici a urmat, timp de un an şi jumătate, cursurile Facultăţii de Drept, timp în care a continuat să susţină şi cauza românească prin petiţii şi memorii adresate autorităţilor imperiale. Această activitate a dus la exmatricularea sa, fiind nevoit să plece şi să-şi continue studiile la Universitatea din Pavia (oct. 1852). Confruntându-se cu mari lipsuri materiale, a fost ajutat să-şi continue studiile de Avram Iancu, Simion Balint, Alexandru Papiu Ilarian. La vârsta de 46 de ani (6 iun. 1854) devenea doctor în drept al Universităţii din Pavia, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Ed. Meronia, 2008).
A revenit în ţară acceptând funcţia de profesor la Academia Mihăileană de la Iaşi, ca răspuns la invitaţia lui August Treboniu Laurian, inspector general al şcolilor din Moldova. A predat logica, apoi a ţinut cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat, public, de logică şi psihologie la Universitatea din Iaşi (1860-1864), la Facultatea de Drept şi Litere.
Simion Bărnuţiu a continuat să susţină aceleaşi idei liberale, unele chiar revoluţionare, ca în 1848, câştigând numeroşi adepţi. Entuziasmaţi de ideologia sa, aceştia au înfiinţat gruparea politică Fracţiunea liberă şi independentă, care număra printre membrii ei pe G. Panu, Şt. Micle, A. Fătu, A.D. Holban şi I. Creangă, potrivit „Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).
Autor al unor cursuri de drept public şi privat, de pedagogie, logică şi psihologie, a predat la Iaşi şi primul curs universitar de estetică, având ca izvor principal lucrările lui W.T Krug, prelucrate şi detaliate de pe poziţii proprii. Dintre lucrările sale amintim: „Raporturile românilor cu ungurii şi principiele libertăţei naţiunali” (Viena, 1852), „Dreptul public al românilor” (Iaşi, 1867), „Dreptul naturale privat” (Iaşi, 1868), „Dreptul naturale public” (Iaşi, 1870), „Psihologia empirică şi logica” (Iaşi, 1871), „Discurs ţinut în Câmpia Libertăţii din Blaj, 1848” (Sibiu, 1902), „Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 mai 1848” (Bucureşti, 1909),
Grav bolnav, paşoptistul transilvănean a murit la 28 mai 1864, în drum spre casă, în pădurea Almaşului, fiind înmormântat în localitatea natală, unde prin contribuţie publică i s-a ridicat un monument (1878).
A fost prieten cu Al. Ioan Cuza.
NapocaNews
